Strigi la copil? Iată consecințele pentru psihicul lui şi influența asupra formării trăsăturilor de personalitate!

Urmăreşte-te și observă de câte ori pe zi strigi la copilul tău. Tu spui că-l iubești şi-ţi dorești tot ce-i mai bun pentru el. Nu știi cum să negociezi, iar el nu face aşa cum vrei tu. Eşti supărat(ă) că nu ţi se supune şi aplici ultimele argumente: puterea și autoritatea. Strigi, îl ameninți, îl forțezi să facă ceea ce nu vrea. Strigătul funcționează! Copilul face repede ceea ce trebuia să facă!

Știu, că i-ai explicat de ce trebuie să facă aşa și nu altfel. Și mai știu că acest lucru rareori te ajută să rezolvi rapid problema. Strigătul însă te ajută repede. Tu crezi că nu te aude, e încăpățânat sau capricios. Deja eşti sigur(ă) că dacă nu strigi, copilul nu va înțelege.

Aruncăm asupra copiilor impotența noastră, strigând ceea ce nu putem explica. Probabil obținem reacția dorită pentru o clipă: a strâns jucăriile împrăștiate, de aceea, credem că strigătele sunt unica metodă eficientă.

Însă cu ce plătim pentru această modalitate eficientă de moment, de a influența comportamentul copilului?

De fiecare dată când strigi la copil, el este traumatizat şi stresat. Strigătul reprezintă o amenințare la adresa securității, iar SIGURANȚA este una dintre cele mai importante necesitați ale copilului, pentru dezvoltarea normală a psihicului.

Animalele și oamenii reacționează instinctiv la ţipăt, ca la o amenințare pentru viaţă. Apare frica. În același timp, la fiecare dintre noi domină una dintre cele trei reacții: atac, fugă sau stupoare. Deoarece psihicul copilului este încă slab, el este neputincios în fața ta, atunci cel mai probabil va cădea în stupoare sau va încerca să-şi acopere urechile, să închidă ochii și să se pitească – ca şi atunci când îţi dorești să scapi de pericol. În acest moment, conștiința copilului se dezactivează. Frica și orice emoție puternică deconectează creierul. Din acest motiv, omul care se confruntă cu emoții puternice, nu este capabil să ia decizii adecvate.

În zadar crezi că dacă va strânge lucrurile de frică, atunci, data viitoare o va face singur, fără să-i reamintești. Copilul nu a construit o legătură logică între strigăt și lucrurile lăsate într-un loc necorespunzător. Data viitoare va trebui să țipi și mai tare.

Când va fi adult, copilul care a fost supus acestui tip de presiune în copilărie, întâlnește o serie de dificultăți, de exemplu:

– Simte teamă faţă de persoanele autoritare;
– Evită comunicarea, se închide în sine;
– Devine servil;
– Nu poate stabili limite și spune “nu”;
– Este mereu îngrijorat;
– Îşi sacrifică propriile interese sau se simte vinovat atunci când îşi apără interesele;
– Nu are încredere în sine și în succesul său;
– Ia greu decizii;
– Îşi alege un partener care îl va presiona;
– Gestionează prost sferele vieții sale;
– Este supus dependențelor.

Îți poți promite să nu mai strigi niciodată, să mergi să o faci în altă cameră, să bei calmante, să închizi ochii la metodele de educație din grădinițe și școli, dar problema nu se va rezolva.

Pentru aceasta trebuie sa lucrezi la aceste 4 puncte:

1. Conștientizează-ţi propriile sentimente care te fac să strigi;
2. Înțelege motivele comportamentului copilului. Fiecare comportament are un motiv! Copilul, în orice clipă, face tot ce ştie mai bine!
3. Conștientizează-ţi stereotipul de acţiuni în această situație.
4. Crează un nou algoritm comportamental și aplică-l conștient.

Despre asta vom vorbi într-unul din articolele următoare, dar între timp încearcă o nouă soluție:

1. De fiecare dată când vreau să ridic vocea la copil îmi spun: “Stop! Asta a fost deja.” Respir profund. Aplic metoda magică: număr până la 10.

2. Mă gândesc și scriu, cum pot acționa altfel, ce metode mai există? (Cel puțin trei). Apelez la simțul umorului.

Sursa

error: Content is protected !!