Învață copilul să reacționeze corect la supărare. Iată 4 metode eficiente!

Încercând să vezi de ce unii copii se supără des pe alţii, de regulă, se poate observa un moment interesant. Acești copii au un repertoriu extrem de mic de posibile reacții. Cu alte cuvinte, ei nu știu cum să reacționeze altfel. Sau știu, dar nu au încercat.

De aceea, cel bun lucru pe care îl pot face adulții pentru un copil supărăcios – este să-i extindă paleta de posibile reacții.

1. Generalizarea

De multe ori poţi auzi de la copil: “Toţi mă ofensează”. Este o generalizare şi ea trebuie divizată până la acea parte, în care totul va fi clar.

În acest caz, trebuie să precizați: “Maria te ofensează? Nu? Dar Alexandru? Dar Andrei?” Mai întâi numește-i pe cei care cel mai probabil, nu ofensează copilul. Astfel, veţi ajunge la faptul că nu toţi ofensează, ci doar unii.

Obiceiul de a gândi cu generalizări este rău, deoarece blochează posibilitatea de a acţiona. Dacă toţi sunt împotrivă, atunci nu-i poţi învinge pe toţi, poţi doar să te ascunzi şi să fugi.

2. Adresare directă

Învățați copilul că atunci când cineva îi spune ceva care îl jignește, el trebuie să-și exprime sentimentele direct. De exemplu: “Nu-mi place când spui așa (sau faci aşa). Te rog să nu mă… (numeşti urât, împingi, râzi, iei). ”

Învață copilul, de asemenea, să facă o pauză și să privească reacția. Cu o mare probabilitate celălalt copil va reacționa și va înceta să mai facă ceea ce-l putea jigni. Această metodă va ajuta copilul să iasă din situație fără resentimente și, în același timp, se va apăra.

3. Ignorarea

Dacă adresarea directă nu ajută, ignorarea este o altă metodă. Copiii supărăcioși, mai devreme sau mai târziu devin ţinta colegilor mai activi şi “răi de gură”. Să le spui “Nu-mi este plăcut ceea ce-mi spui” nu ajută, pentru că exact acest lucru îşi doresc să-l obţină. Înțelegând asta, trebuie să acționezi în alt mod.

De exemplu, să încerci să-ţi imaginezi că cel care te jigneşte nu este aici. De fapt, ignorarea nu poate fi aplicată de către toţi copiii. Le este dificil celor impulsivi şi emoționali. Încercând să ignore, ei vor izbucni repede la țipete sau la lupte. Dar cu cât copilul este mai mare, cu atât mai eficient poate aplica această metodă.

4. Alţii sunt mai interesanți

Copilul supărăcios e prea concentrat pe sine. Se pare că toți cei din jur sunt ocupați doar să-l examineze critic. El pare a fi înconjurat de oglinzi din toate părțile: nu-i vede pe alții, ci doar reflexiile sale distorsionate.

Este necesar să se dezvolte în el un interes real față de ceilalți copii. Și pentru asta trebuie să le vadă, să le cunoască. Puneți-vă de acord cu educatorul sau profesorul  sa-i dea o sarcină de a crea portretul unuia dintre copii.  Să afle, de exemplu, ce iubeşte acel copil să mănânce, la ce desene animate se uită, de ce se teme, ce nu-i place.

Şi acasă îi puteţi pune cât mai multe întrebări personale despre alţi copii, reorientându-l din poziţia “ce poate face el pentru tine”. Când va putea vedea în alţii o personalitate, problema supărării va dispărea încet, încet.

Sursa

error: Content is protected !!