“Un cuvânt rău doare mai mult decât ţi se pare.” Iată 8 exemple de agresiune verbală!

“Oamenii trăiesc ani de zile într-o atmosferă de violență verbală, dar nu bănuiesc că ceva este în neregulă, deoarece insultele și umilința, de mult timp au devenit o parte din viața lor”, spune Patricia Evans, autorul cărţii “Agresiunea verbală: cum să o recunoşti şi să o învingi”

Între timp, acest stil de relații provoacă lovituri serioase asupra psihicului – creierul nostru vede agresiunea verbală ca şi violența fizică. ” Și aceasta nu este o exagerare – creierul nostru, după cum arată tomografia computerizată, nu vede diferența dintre violența fizică și agresiunea verbală.”, spune Evans.

Încă două consecințe grave ale agresiunii verbale: umilința constantă omoară respectul de sine și slăbește atenția.

Agresiunea verbală – nu este neapărat abuz brutal, strigăte și amenințări. Observațiile și insultele “pline de umor”, cererile sub formă de ordin, rănesc nu mai puțin. Iată câteva exemple de agresiune verbală, despre care ar fi bine să știți.

Refuzul sau tăcerea. Cum gândeşte agresorul: “Am ceea ce-ţi trebuie și pot să-ţi dau sau să nu-ţi dau. De aceea, controlez situația” Sau: “Dacă nu-ţi răspund, refuz să-ţi răspund, pot fi sigur că totul va rămâne la fel. Nu trebuie să-ţi aflu opinia. Nu spun nici nu, nici da. Ești la mâna mea și nu risc nimic.”

Opoziția. Acționând contrar solicitărilor și dorințelor tale, agresorul este sigur: “Pot să gândesc și să iau decizii pentru amândoi. Tu gândești greșit, eu am dreptate. Dacă te fac să te îndoiești de tine, îmi va fi mai ușor să te controlez.”

Devalorizarea.  Fără a acorda importanță cuvintelor și acțiunilor tale, numindu-le “stupide”, “lucruri lipsite de importanţă”, agresorul insistă că ultimul cuvânt ar trebui să fie al lui. “Pot să-ţi devalorizez cuvintele și faptele, eu însă sunt dincolo de critică și nu mă supun nimănui. Eu iau deciziile. Când vei vedea cât eşti de neînsemnat(ă) va fi mai ușor să te controlez. ”

Insultele “pline de umor”. Numind insultele doar “o glumă”, agresorul are în minte: “Mă bucur să văd cum te-au rănit cuvintele mele. Pot să spun ce vreau. Ţin situația sub control.”

Ignorarea. Întrerupând brusc discuţia, ignorându-ţi cuvintele, agresorul subliniază: “Nu sunt obligat să-ţi respect opinia şi să-ţi răspund, eşti o persoană neadecvată, de aceea, închei discuția când vreau – eu decid.”

Învinuirile. Declarându-ți că tu ești de vină pentru că te-a insultat, agresorul vrea să te facă să gândești: “Tu eşti vinovat(ă) că te doare și că vorbesc cu tine aşa cum vorbesc, de aceea, nu eu ar trebui să-mi schimb comportamentul.”

Observații şi critică. Judecând şi criticând, agresorul primește o altă ocazie de a-ţi înrobi voința: “Când îţi spun că nu aşa gândeşti și acționezi, încep să te controlez”.

Cum să te aperi?

– ascultă-te.

– încetează să te învinuiești.

– împotrivește-te, stabilește limite.

– găsește-ţi un grup de susținere.

– nu încerca să-l schimbi pe agresor, o poate face doar el singur.

Sursa