10 consecințe pentru copil, provocate de lipsa atenției părinteşti

Părinții moderni sunt mereu ocupați. Ei sunt convinși că sarcina lor este de a le oferi copiilor mâncare și haine, bani pentru distracţii și să-i trimită la tabăra de vară. Iar conversațiile, cinele în familie și alte manifestări ale sentimentelor – sunt lucruri mărunte. Psihologul Jonis Webb vorbește despre consecințele lipsei de atenție ale părinților.

1. E rău să fii prea amuzant sau prea trist.

În copilărie am simțit sentimente puternice, ca toți copiii. Și atunci aveam nevoie de cineva care să ne învețe cum să gestionăm emoțiile. În schimb, ni se spunea să fim mai reținuți. Astfel am învățat să reținem emoțiile.

2. A demonstra sentimentele – înseamnă a-ţi arăta slăbiciunea.

În copilărie experiențele au fost sincere. Ne înfuriam dacă eram ofensați. Iar părinții iubitori trebuiau să ne consoleze şi cu timpul să învățăm cum să ne descurcăm singuri cu sentimentele. Însă ni s-a insuflat că sentimentele – sunt o slăbiciune. Astfel am învățat să ne judecăm pentru că le arătăm.

3. Necesităţile şi dorinţele mele – nu contează.

În copilărie aveam unele nevoi, ca toți copiii. Știam ce era important, ce era bun, ce era rău. Şi aveam nevoie de cineva care să ne întrebe despre dorințele și nevoile noastre. Dar nimeni nu le acorda atenție și am decis că ele nu contează.

4. Să vorbești despre problemele pe care le ai – e să faci oamenii să se îngrijoreze în zadar.

Am crescut și am avut dificultăți în comunicarea la școală, acasă cu frații și surorile, cu prietenii. Și era important să știm că putem vorbi despre problemele noastre cu părinții. Lor însă, nu le păsa de problemele noastre, de aceea am învățat să le ținem pentru noi.

5. Plâng doar cei slabi

Toată lumea plânge, pentru că plânsul este un mod natural de a-ţi trăi emoțiile. În copilărie plângeam (poate, de multe ori), dar familia noastră nu ştia că nu plângem fără motiv și lacrimile ne erau ignorate. Dorința de a reține lacrimile și convingerea că plânsul este dăunător, este un semn evident al indiferenței părintești.

6. Oamenii condamnă manifestarea sentimentelor.

Dacă un copil este pedepsit pentru că îşi arată sentimente în casa părintească, el va aduce în viața adultă motto-ul “Ascunde-ți emoțiile, altfel vor gândi rău despre tine sau vor folosi sentimentele împotriva ta”.

7. Furia este o emoție negativă și trebuie evitată.

În copilărie eram adesea furioși, pentru că furia face parte din viață. Aveam nevoie de ajutor pentru a înțelege și controla furia. Dar am învățat să suprimăm și să înlocuim furia. Pentru că am fost pedepsiți, atunci când am demonstrat-o.

8. A te baza pe alții, înseamnă – dezamăgire.

Copiii au nevoie de ajutor, la fel cum şi adolescenții sau adulții. În copilărie aveam nevoie de sprijin, de cineva care să ne arate direcția. Dar părinții aveau altceva de făcut. Și am înțeles, că este mai bine să nu cerem ajutorul, ca să nu ne facem griji din cauza refuzului.

9. Nimeni nu este interesat de ceea ce spun.

În copilărie eram uimiți de lumea înconjurătoare și voiam să vorbim și să adresăm atât de multe întrebări, dar în familie acestea erau considerate discuții lipsite de sens. Atunci am decis că întrebările e mai bine să nu le adresăm, pentru a nu deranja.

10. Sunt singur în această lume.

În copilărie aveam nevoie de sentimentul de sprijin necondiționat. Însă adulții erau mereu ocupați și indiferenți și am înțeles că suntem singuri.

Acestea sunt doar câteva lecții pe care le-am învățat în familie. De fapt, totul este diferit:

– Sentimentele puternice ne unesc cu noi înșine și cu alții. Iar capacitatea de a le simți – este un indicator al puterii și sănătății.
– Conștientizarea propriilor nevoi şi gânduri este cheia unei vieți fericite şi complete.
– Pentru a rezolva o problemă, trebuie să vorbim despre ea.
– Să plângi –  este ceva normal.
– Dacă vom arăta sentimentele, alții ne vor putea cunoaște mai bine.
– Furia este un mesaj important al corpului care ne face mai puternici.
–  Încrederea reciprocă  – este o parte integrantă a muncii în echipă.
– Tot ce vrem să spunem este important. Și trebuie să spunem asta.
– Trăim printre semenii noștri. Deci nu suntem singuri.

Sursa