5 Greșeli pe care le fac părinții, educând un copil “victimă”

1. Supunerea.

Părinții cer performanțe, pedepsesc pentru voința proprie, copilul învață să aprecieze opiniile altora, mai mult decât ale sale. Mamele anxioase iubesc supunerea, ele sunt preocupate ce vor gândi oamenii. De aceea şi copiii experimentează sentimentul de inferioritate și dependență de ceilalți.

Ce să faci?

Să ceri supunere doar acolo unde copilul nu poate singur. Învață copilul să înțeleagă  şi să-și evalueze resursele și abilitățile sale. Pune-i întrebarea: “Poți face singur această sarcină?” Dacă poate, lasă-l să o facă, dacă nu poate și cere ajutorul, atunci îndeplinește condițiile tale.

2. Gestionarea sentimentelor.

“M-ai scos din fire cu crizele tale de isterie”, “Vezi, sunt supărată” – copiii care aud asemenea fraze se simt stăpânii emoțiilor, dar nu pe emoțiile lor, ci pe ale altor oameni. Modelul “celălalt îmi controlează sentimentele” funcționează și în cazul când copilul se simte rău, iar alții trebuie să-i corecteze dispoziția. Acest copil nu poate trece singur peste mânie, durere, tristețe, el caută vinovatul și așteaptă ca alții să-i rezolve problemele.

Ce să faci?

Fiecare răspunde pentru emoțiile sale. Acest lucru înseamnă că atunci când nu-ţi place dezordinea din camera copilului,  poți spune ce simți, ce înseamnă pentru tine dezordinea. Trebuie să te calmezi şi să-i dai același exemplu copilului: sunt furioasă pe dezordinea care ai creat-o, nu pot sta în camera ta, mai bine merg să-mi fac treburile mele şi să mă calmez”.

3. Visul despre fericire

“Totul va fi bine în viaţa copilului meu”, “Voi face totul să fie fericit” – astfel de convingeri îi forțează pe părinți să protejeze copilul de dificultăți, iar copilul să fie un consumator al fericirii și serviciilor. Însă consumatorul oricum e nefericit, pentru că are dorințe multe şi alţii întotdeauna au ceva mai bun și mai scump.

Ce să faci?

Părinții să-şi îndeplinească obligațiunile: să ofere grijă şi atenție, să-i ofere copilului ocazia să spună ceea ce simte, să creadă în copil, să susţină iniţiativa. Copilul singur îşi va face viaţa fericită. Dacă vei reuşi să asculţi cu atenţie cele mai absurde, îndrăznețe și nebunești visuri ale copilului, fără a le aprecia, fără a te gândi cum să-l ajuți, înseamnă că educi un creator.

4. Dificultățile

“Nu pot să-i privesc lacrimile” “Va obosi, doar e mic” – deseori părinții nu le permit copiilor să treacă prin greutăți. Însă orice responsabilitate necesită eforturi, muncă, perseverenţă şi depășire de sine. Dacă părinții nu pot privi calm experiențele copiilor, atunci fiind adolescenți ei nu-și vor putea accepta dificultățile, preferând să nu facă nimic. În rezultat, se înrăutățesc rezultatele la studii, dispar abilitățile care au fost dobândite mai devreme.

Ce să faci?

Să iubești dificultățile. Să privești greșelile ca o experiență importantă, ca o oportunitate de dezvoltare. Lacrimile, furia, anxietatea sunt necesare pentru a înțelege semnificația anumitor evenimente din viață. Omul are emoții, sentimente și toate căile de a le trăi: lacrimi, râsete, țipete, mișcări bruște, tremur astfel încât să poată face față tuturor evenimentelor din viață. Când un copil are emoții puternice, trebuie să fii aproape și să-i permiți să vorbească. Să nu-i interzici să-şi exprime sentimentele.

5. Proiectele

“La ziua de naștere, va fi o surpriză”, “Îţi vom face reparație în cameră”, “Lasă, îţi pregătesc eu ghiozdanul” – astfel copilul nu are treburi și proiecte personale. Fără proiecte reale finalizate nu există senzația propriei puteri, unicități, nu există abilități de organizare, implementare și finalizare a evenimentului, necesitatea de a se evidenția.

Ce să faci?

Să-i permiți copilului să organizeze, să realizeze şi să finalizeze proiecte cum ar fi: să-şi pregătească singur ghiozdanul, ziua de naștere, ziua de odihnă, ordinea în cameră, reparația în cameră…Copilul trebuie să aibă propriile proiecte în familie, acolo unde îşi poate arăta autoritatea, individualitatea, curajul și unde poate obține propriul rezultat.

Sursa