Nu există oameni slabi. Sunt cei cărora le convine să fie slabi!

Slabi și puternici

Ei te vor forța să alergi în cercul vieții, iar cercul se va îngusta până când te vei prăbuși și te vei întreba: oare cine-şi va face milă de mine?

De ce oamenii se împart în slabi şi puternici? Nu fizic. Ci la nivelul gândurilor și acțiunilor. De ce unii oftează tot timpul, cer mereu și așteaptă ajutor de oriunde, în timp ce alții, strângându-și dinții și voința în pumn, se ajută în tăcere, devenind sprijin și protecție pentru ceilalți?

Când mi se spune că cei slabi sunt aşa de la naștere, precum şi cei puternici sunt înzestrați cu putere a priori – nu cred în asta. Nu cred, la fel cum nu cred că există oameni care pot citi și scrie de la naștere.

Atunci când cineva încearcă să mă convingă că cei slabi, chiar dacă doresc, nu pot deveni puternici, iar cei puternici prin definiție nu au nevoie de sprijinul care este atât de vital pentru cei slabi, vreau să rup ceva.

A fi slab nu este o patologie. A fi puternic nu este o particularitate precum e culoarea ochilor sau forma nasului. Ambele sunt poziții vitale. Alegerea pe care fiecare o face singur. Programul care determină modul de viață. Doar atât.

O persoană slabă este slabă pentru că îşi poate permite acest “lux”. Pentru că are alături pe cineva, care îi permite să fie așa. Nu există oameni slabi. Sunt cei cărora le convine să fie slabi.

Cei puternici deseori sunt puternici nu pentru că îşi doresc atât de mult, ci pentru că nu le rămâne altceva decât să fie aşa şi punct. Ce se află în spatele acestui punct știu doar ei. Şi poate câțiva oameni care doresc să vadă și să înțeleagă.

Deseori, cei care par a fi puternici – au nevoie de sprijin și protecție mai mult decât alţii. Au nevoie de dragoste și căldură.

Pentru că oamenii puternici sunt uzați. Sunt răniţi mai profund. Sunt mai obosiți. Și singurătatea e mai mare.

A fi puternic – înseamnă să iei lovitura asupra ta, fără să stai prea mult pe gânduri.

Aveți grijă de voi, oameni puternici. Aveți grijă unul de celălalt. Pentru că puterea este punctul vostru slab și neprotejat.

Sursa