Agresiunea bărbaților slabi: cum ajung femeile în situația dependenţei forţate

Uneori, din poveștile clienților mei aflu că în familiile lor se întâmplă tot felul de lucruri bizare.

Iată una dintre aceste povești:

“Nu înțeleg de ce mă simt atât de rău, trăim bine, banii nu sunt o problemă. Soțul probabil mă iubește, îmi cumpără cadouri scumpe, sunt liberă să fac orice cu banii.

Avem mai multe proprietăți comune. În acest caz, vorbesc despre imobiliare. În trecutul îndepărtat, când avuserăm o ceartă şi eram deprimată, el m-a trimis la mama, să mă “răcoresc” acolo.

La propunerea mea, de a se duce el pentru o vreme, mi-a răspuns că aici nimic nu este al meu, de aceea ar trebui să merg la mama. N-am înțeles ce s-a întâmplat, însă plecând, mă chinuia un gând. Când m-am întors și am discutat, i-am spus că nu-mi place afirmația precum că eu nu am nimic. Pentru că de fapt, ne-am căsătorit la o vârstă fragedă și tot ce avem, agonisisem împreună.

Atunci el mi-a spus că îşi face griji privind afacerea, de aceea a înregistrat tot ce avem pe rudele sale.

Eram foarte îngrijorată. Mi-a fost încălcată siguranța. Mi-am dat seama că nu mai am drepturi. El vorbea cu voce blândă, spunându-mi că atâta timp cât suntem împreună nu-mi va lipsi nimic. Mă simțeam trădată, dar nu puteam să fac nimic.

Aveam întotdeauna sentimentul de frică. Nu înțelegeam de unde vine, însă era mereu. Mi se părea, că acum când nu-mi pot controla viaţa aşa cum doresc şi nu-mi pot folosi proprietatea aşa cum vreau, trebuie să fiu mereu acasă pentru a controla procesul.

Mi-au apărut durerile de cap, de multe ori îmi tremura ochiul. Soțul evita discuțiile. Spunându-i că am nevoie de încredere în ziua de mâine, el mi-a propus să înregistreze un apartament mic pe numele meu. Am fost de acord.

Când a venit timpul să semnez contractul, mi s-a pus condiția că dacă rămân cu apartamentul, renunț la alte apartamente, casă, automobil şi vilă. Nu mi-a rămas nimic decât să semnez acest contract. Mă gândeam să rămân cu cel puțin ceva concret, decât să rămân fără nimic.

Din acel moment îi doresc mereu moartea. Mă urăsc pentru aceste gânduri, deseori citesc rugăciuni. Însă nu pot să fac nimic cu agresiunea mea. Îmi pare rău că trăind atâția ani cu acest om, oferindu-i posibilitatea de a se dezvolta, a-şi dezvolta afacerea, am rămas cu nimic.

Să nu credeți că stau acasă şi trăiesc din contul lui. Nu. Eu tot muncesc, însă câștig mai puțin. Mai întrețin şi casa, şi trei copiii.”

Voiam să-i spun acestei femei: “Pleacă, nu mai sta lângă el” – însă nu am putut. Voiam să-mi dau seama, cu siguranță.

A mai venit de câteva ori la mine. Apoi a dispărut. Am sunat-o eu, însă nu a venit. Suferise un accident vascular cerebral şi era la spital. Şi nu în unul dintre cele mai bune. S-a bucurat de apelul meu şi mi-a spus că acest lucru era de așteptat. Că nu mai voia să fie cu el pe același teritoriu. Agresiunea lui ascunsă nu-i permitea să trăiască. Era epuizată.

Cât de des ajung femeile în astfel de situații, din care mândria şi prejudecata le împiedică să iasă. Îmi doresc atât de mult ca aceste femei să fie protejate.

– pentru ca atunci când se căsătoresc, să stabilească de la început condiții confortabile pentru ele.

Iar despre acești bărbați voi spune – e josnic să trăiești cu femeia şi s-o pui în situația dependenței forțate. Acest lucru îl fac doar bărbații slabi.

Sursa