Andre Maurois: “Adevăratul rău la bătrânețe nu este slăbiciunea trupului, ci indiferența sufletului!”

Andre Maurois, renumitul scriitor francez în cartea sa “Arta vieţii” reflectă despre iubire şi prietenie, căsătorie, fericire şi bătrânețe. Va oferim un pasaj dedicat artei de a îmbătrâni.

Vântul schimbărilor

Îmbătrânirea este un proces ciudat. Atât de ciudat, încât ne este greu să credem acest lucru. Numai atunci când vedem ce impact a avut timpul asupra colegilor noștri, ca într-o oglindă, observăm ce a făcut şi cu noi. Pentru că în propria privire suntem încă tineri. Avem aceleași speranțe și temeri pe care le aveam în tinerețe. Mintea noastră este încă în viață, iar forțele se pare că încă nu s-au epuizat.

Tranziția de la tinerețe la bătrânețe este atât de lentă, încât cel cu care se întâmplă, de abia o observă. Doar un moment ne transformă în oameni bătrâni. Aceasta înseamnă că am început să îmbătrânim cu mult înainte de el.

Echinocțiul de toamnă

Când vine echinocțiul de toamnă în viața noastră?

Celebrul filosof Konrad spunea că atunci când omul împlinește 40 de ani, el de parcă ar vedea în faţa lui o linie de umbră, şi traversând-o, constată cu tristețe că farmecul tinereții s-a îndepărtat de el pentru totdeauna.

Apoi, trasăm o linie de umbră la 50 de ani, iar cei care o traversează simt frică și crize scurte de disperare, deși sunt încă destul de activi.

Bătrânețea este mult mai mult decât părul gri, ridurile și gândul că spectacolul s-a terminat, iar scena le aparține tinerilor.

Adevăratul rău la bătrânețe nu este slăbiciunea trupului, ci indiferența sufletului.

În spatele liniei de umbră, vedem oamenii și lumea așa cum sunt, fără iluzii. Omul bătrân își pune întrebarea: “De ce?” Aceasta este probabil cea mai periculoasă frază. Într-o zi omul bătrân își va spune: “De ce să lupți? De ce să ieşi din casă? De ce să te ridici din pat?

Cu excepția celor mai simple organisme, care reușesc să evite îmbătrânirea prin împărțirea în două organisme noi, îmbătrânirea vine la fiecare ființă vie.

Pomul vieţii

Cu cât ființele vii sunt mai aproape de natură, cu atât sunt mai dure cu bătrânii lor. Lupul bătrân se bucură de respect în haită, atâta timp cât poate depăși și omorî victima. Kipling, în “Cartea junglei” a descris furia unor lupi tineri, care erau conduși la vânătoare de un lup bătrân, lipsit de puteri. Ziua în care Akela a ratat prada a fost sfârșitul carierei lui. Lupul bătrân, fără dinți a fost expulzat din haită de tovarășii lui tineri. În acest sens, oamenii primitivi se aseamănă cu animalele!

Și, dimpotrivă, în țările civilizate, unde sunt mulți oameni bogați, există tendința de a avea grijă de vârstnici, de a-i respecta. Oamenii bătrâni nu sunt abandonați, pentru că într-o lume în care mult timp nu au existat schimbări, experiența devine deosebit de valoroasă.

Cei care nu au abandonat jocul

Atașarea vârstnicilor de nepoții lor, deseori le face viaţa mai plină. Ne bucurăm de bucuriile lor, suferim atunci când aceştia suferă, iubesc sau luptă.

Cum putem să simțim că am părăsit jocul, dacă ei joacă pentru noi! Cum putem fi nefericiți, dacă ei sunt fericiți! Cât de frumos e să observăm, că ei se bucură de cărțile recomandate de noi.

Oamenii îmbătrânesc mai încet, dacă au motive întemeiate să trăiască.

Linia luminii

Există două moduri rezonabile de a îmbătrâni.

Primul – să nu îmbătrânești. Este pentru cei care reușesc să evite bătrânețea, având un stil de viață activ.

Al doilea – să accepți bătrânețea cu calm și detașare. Timpul luptei a trecut. Există bătrâni care îi compătimesc pe tineri, pentru că marea furioasă a vieții se află încă la picioarele lor.

Arta de a îmbătrâni – este arta de a te comporta astfel încât să fii un suport pentru generațiile următoare, nu o piatră de poticnire, să fii o persoană de încredere, nu un rival.

E timpul să dormim

La vârsta de 80 de ani, omul a experimentat deja totul: iubirea și sfârșitul ei, ambițiile și goliciunea ulterioară; câteva iluzii naive şi trezirea la realitate. Frica de moarte nu este atât de mare la bătrânețe; toate atașamentele și interesele au rămas în trecut și se referă doar la acei oameni care deja au murit.

“Moartea este ca o bonă bună şi în același timp strictă, iar când vine momentul, ea spune:

– E timpul să dormi.

Protestăm puțin, însă știm bine că e timpul să ne odihnim și în adâncul sufletului așteptăm acest lucru.

Sursa

DMCA.com Protection Status