Părinți săraci cu mentalitate învechită – pentru ce ar trebui să fie respectați?

“Sunt foarte supărată pe părinții mei și practic nu comunic cu ei, pentru că nu mi-au dat nimic. Mi-am distrus sănătatea pentru un apartament cu o cameră, pe care l-am luat în ipotecă cu soțul meu, iar acum nu pot rămâne însărcinată. Îi urăsc pe cei care mi-au dau viață, pentru că trăiesc după principiul – “Noi am suferit, suferiți şi voi…”

Deci iată, am luat în ipotecă apartamentul pe care acum îl vindem pentru a cumpăra unul cu două camere. Potențialii cumpărători sunt de obicei părinții care şi-ar dori un apartament pentru copilul lor. Se observă că sunt oameni cu venit mediu, care nu seamănă deloc a bogătași. Oamenii pur și simplu au grijă de copiii lor, cu mult înainte ca aceştia să ajungă la majorat. Iar părinții noștri, ai mei şi ai soțului au trăit doar pentru sine, pentru plăcerile lor.

Cred că părinții ar trebui să ofere studii și locuință copilului. În caz contrar nu ar trebui să înmulțească sărăcia. Care este sensul vieții omului, dacă în ea nu există timp și bani pentru a dezvolta inteligența, pentru studii, impresii vii, viață personală, realizări – doar pentru a risipi bani pe locuință și un bol de supă?

Nu trăim în Africa, unde toată lumea este la fel de săracă și proastă. În țările dezvoltate, unde foarte mulți oameni trăiesc pentru plăcerea lor, poate nu foarte bogat, însă au acces la tot, să fii străin la sărbătoarea vieții este insuportabil. Când exact aceiași oameni ca şi tine: colegi sau prieteni cheltuie banii pe educație, sport, cosmetologie, interese, pentru a-şi crește nivelul de viață, a se dezvolta ca oameni, iar tu te gândești că mâine nu ai cu ce plăti chiria şi pierzi toate oportunitățile, cu excepția că îţi permiți să mânânci un terci ca să fii sătul – este pur şi simplu un iad. În rezultat simt o furie sălbatică pe părinți, nici nu vreau să-i văd…”

***@@@

Aş înțelege această fată dacă părinții ei erau nişte bețivi sau oameni fără adăpost. Niște părinți care şi-au dorit iubirea nemeritată cel puțin a unui suflet viu. Oricine ar fi, copilul oricum îşi iubește mama. Iată de acești copiii mi-e milă cu adevărat.

Însă autoarea, din câte înțeleg are părinți de clasă medie, care au muncit poate la o fabrică, au primit apartamentul de la întreprindere şi nu au avut posibilitatea să-i ofere copilului o locuință, au educat-o, au învățat-o și atât. Oare nu este suficient acest lucru? Oare pentru aceasta nu merită respect?

Dacă e să vorbim obiectiv, ipoteca la noi într-adevărat este mare, și desigur, încerc să mă gândesc unde va trăi copilul meu, dar acum vremurile s-au schimbat, creierul funcţionează un pic diferit decât la părinții noștri.

Cum credeți, părinții sunt obligați să asigure copilul cu locuință?

Sursa