Sindromul femeii grăbite. Aspect psihologic.

“Dacă te uiți la lume printr-o sticlă spartă, ea întotdeauna îţi va părea spartă” spune dr. Libby Weaver, autoarea cărții: “Sindromul femeii grăbite. Cum să-ţi păstrezi sănătatea şi nervii în lumea lucrurilor fără sfârșit.”

Publicăm un fragment din cartea celebrului psiholog.

Convingerile şi comportamentul

Fiecare om cel mai mult se teme că nu este suficient de bun și că nu va fi iubit. Ne naștem astfel. Aceasta este baza psihologiei umane. Fără dragoste, copilul uman moare. Copiii altor animale – nu. Nu este un concept inventat, acest lucru este încorporat în noi la cel mai profund nivel.

Atunci când trăim de parcă nu putem fără iubire și facem orice ca să nu fim respinși, ne comportăm ca și copii. Problema este că majoritatea dintre noi, nu are nicio idee despre ceea ce face.

Comportamentul – este doar o expresie a convingerilor noastre. Doar gândiți-vă: comportamentul uman este o expresie a convingerilor, pe care majoritatea dintre noi le-au învățat înainte de a fi suficient de maturi pentru a gândi singuri. Şi dacă nu vom pune la îndoială convingerile noastre, vom privi orice situație prin această prismă.

Trăim în era ritmului frenetic. Oamenii așteaptă de la sine și de la alții acțiuni și comunicări imediate – telefonul mobil este întotdeauna cu tine, răspunsul la mesaje este așteptat în câteva minute, supermarketurile au toată mâncarea posibilă, răspunsul la orice întrebare este ușor de găsit cu ajutorul Google, rețelele sociale cer o prezență zilnică.

Înainte de debutul acestei epoci, sentimentul că nu suntem suficient de buni, nu suntem iubiți și respinși, se exprima în felul în care mâncam, cheltuiam banii, vorbeam cu alții etc. Toate acestea sunt încă actuale.

Însă, în epoca vitezei a apărut o altă o modalitate, mai dăunătoare, de exprimare a acestui sentiment. Femeile consideră că trebuie să-i mulțumească pe toţi, astfel încât să nu fie niciodată respinse. Ele nici măcar nu conștientizează că fac acest lucru.

Autoarea mea preferată Geneen Roth spune:

“Toți trăim conform instrucțiunilor primite acum zece, treizeci sau cincizeci de ani de la oamenii pe care astăzi probabil nu i-am fi întrebat nici drumul”.

Am făcut concluzii din ceea ce s-a întâmplat în jurul nostru în copilărie, însă nu conștientizăm asta. Pur şi simplu credeam că dacă tata are “aşa” expresie pe față, el este fericit, trist, furios sau chiar pe punctul de a exploda.

Și când mama oftează “aşa” înseamnă că este dezamăgită, obosită sau ușurată. Aşa credeam. Mama sau tata nu ne spuneau ce simțeau în acele momente. Urmărindu-i pe ei și viața din jur, ne-am format ideea despre cum funcționează lumea.

Evaluăm situațiile și le acordăm o semnificație. Și pe baza acestor lucruri se formează convingerile noastre, care determină modul în care ne vedem și cum ne comportăm. Apoi acționăm toată viața de parcă realitatea ar fi convingerile noastre subiective:

“Nu voi avea niciodată suficient un lucru sau altul…”;
“Trebuie să sprijin lumea”;
“Sunt leneșă / proastă / neiubită”;
“Nu mă vor iubi dacă nu voi fi suplă / bogată / de acord cu toată lumea”.

Credem că viziunea noastră despre situație este realitatea, altfel nici nu poate fi. Și consolidăm convingerile cu acțiuni. Cei mai mulți dintre noi nici nu știu în ce cred! Suntem convinși de corectitudinea a ceea ce vedem și simțim, însă nu înțelegem că viziunea noastră depinde de noi înșine și nu de starea reală a lucrurilor. Nici nu ne gândim că sistemul nostru de convingeri este subiectiv, că una şi aceeași situație poate fi interpretată în diferite moduri.

Oricât de pozitivă și optimistă nu aş fi fost, n-am reușit să înlocuiesc complet unele convingeri cu altele, folosind doar afirmații. Fără îndoială, ele sunt utile. Te ajută să treci la partea pozitivă a evenimentelor și să speri că viața poate fi mai bună.

Puteți repeta de o mie de ori pe zi, „Sunt vrednică de iubire”, dar dacă în minte s-a instalat convingerea că nu eşti demnă de iubire,  îţi va fi mai ușor doar pentru un moment.

Și toate pentru că tu însuți nu crezi în tine. Dacă nu-ţi distrugi convingerile fundamentale, afirmațiile nu vor avea pe ce să se bazeze, iar impactul acestora va fi de scurtă durată.

Nu mă înțelegeți greșit. Neapărat repetați afirmațiile. Ele hrănesc sufletul. Pur și simplu, nu am întâlnit nici un om care cu unele afirmații să fi scăpat de convingerile care i-au fost incorporate înainte de a veni pe pământ.

Neapărat păstrați o atitudine pozitivă. Dar pentru ca schimbările să fie durabile și stabile, trebuie să te clarifici cu propriile convingeri.

Sursa