7 semne că părinţii îţi încalcă graniţele

Încălcarea granițelor în comunicarea părinților şi copiilor adulți are o trăsătură comună – confuzia rolurilor. Într-o situație sau alta, nu poți acționa ca o persoană adultă care comunică cu un alt adult. Ori îţi asumi rolul copilului – în timp ce părinții iau rolul de adult care educă şi arată direcția, ori – părinții devin copii: neputincioși, capricioși care cer să fie în custodia ta.

Iată 7 semne că o astfel de încălcare a granițelor există în viaţa ta.

1.Nu ai un teritoriu sacru

Dacă locuiești cu părinții, ei pot intra în camera ta, pot schimba lucrurile, pot face ordine pe birou sau chiar îţi pot verifica buzunarele şi geanta. Viața într-un apartament separat, de asemenea, nu întotdeauna îţi oferă garanție că spațiul personal va fi de neatins: în multe familii copiii maturi atunci când pleacă, lasă cheia mamei, tatălui sau bunicii. Acest lucru poate fi explicat prin nevoia de a avea grijă de pisică, de a uda florile, de a lua câteva lucruri. Însă esența rămâne aceeași: persoana nu are propriul teritoriu, există doar o comunitate cu rudele mai în vârstă.

Este foarte important să conștientizați că ai dreptul de a te separa. Orice om matur are dreptul să fie independent, să trăiască separat, să ia decizii pentru sine. Acestea sunt semne normale a maturității, nu egoism sau trădare.

2. Părinții au planuri pentru viaţa ta

Acestea pot fi planuri despre viitorul tău sau nemulțumiri despre alegerile pe care le-ai făcut deja. Cel mai important e să înțelegi dacă nu te apasă ideile părinților despre soț, apartament sau cariera amețitoare, nu se amestecă în planurile tale. Și după ce ai înțeles acest lucru, încearcă să te separi de ideile părinților.

3. Nu ai dreptul să-ţi refuzi mama (tata, bunica)

De exemplu, nu-ţi poți permite să nu răspunzi la apelul rudelor sau o pauză de 20 de minute poate provoca panică la celălalt capăt al firului. Există situații paradoxale când este posibil să refuzi, dar sentimentul de vinovăție este atât de mare, încât e mai ușor să fii de acord chiar și cu o ofertă incomodă.

Soluția este să conștientizezi că ai dreptul la autonomie. Timpul, spațiul și soluțiile tale independente sunt cei trei piloni pe care este construită autonomia.

4. Înțelegerile cu părintii nu se respectă

Cum să înțelegi că e despre tine? Dacă ai planificat ceva împreună cu părinții, atunci în aceasta zi nu-ţi vei mai planifica nimic: pentru că nu ştii cât o să dureze. Aici părinții sunt ca niște copii capricioși, care brusc au nevoie de tine şi îţi ocupă tot timpul.

Dacă opțiunea de a stabili o oră fixă nu funcţionează, atunci există două soluții: fie la ora stabilită vă întâlniți şi plecați, fie să nu planificați nimic împreună.

5. Nu poţi cere ajutor

În unele familii există regula că o persoană adultă nu poate cere ajutor. Iar dacă îl cere, atunci nu este adult. De obicei, acestea sunt familiile în care funcţionează interdicția separării. Astfel, părinții par să le spună copiilor: nu salutăm separarea, iar dacă te decizi – nu aștepta ajutor, te vei descurca singur.

6. Întotdeauna eşti evaluat

“Creșterea salariului – excelent, eşti bravo. Copilul e prea slab, e schelet. Cu ce îl hrănești?”

Sprijinul, dorința de a asculta, de a accepta, indiferent de rezultat, este comunicarea a două persoane adulte. Iar dreptul de a evalua este a celui ierarhic superior. Prin urmare, evaluarea fără cerere chiar dacă ţi se pune o notă mare, este întotdeauna o încercare de a comunica “de sus”.

7. Trebuie să minți despre ceva semnificativ

O persoană recurge la minciuni atunci când se simte încolțită sau când știe că consecințele de pe urma adevărului vor fi insuportabile. De exemplu lacrimi, reproșuri, intimidarea cu un atac de cord, înrăutățirea relațiilor. Dacă nu poți mărturisi ceva părinților – înseamnă că în relația ta nu există suficientă autonomie. Nu este neapărat nevoie să faci confesiuni șocante imediat: dacă nu ești pregătit să spui adevărul – există motive pentru acest lucru. Dar merită să te gândești la revizuirea relației.

Sursa