Tocmai ţi-ai “frânt” copilul! Felicitări!

Lectură obligatorie pentru taţi, mamele oricum vor citi…

“Am simțit nevoia să scriu acest text, după ceea ce am văzut astăzi în magazin.

În timp ce eu şi Noah stăteam în rând să achităm cumpărăturile, în faţa noastră era un copil (nu mai mare de 6 ani) care îl privea pe tatăl său şi l-a întrebat foarte timid dacă poate să-i cumpere înghețată în drum spre casă. Tatăl l-a privit cu furie şi i-a șoptit printre dinți: “să-l lase în pace şi să stea tăcut”. Băiatul s-a retras lângă perete înspăimântat și a rămas acolo o vreme, tăcut și rănit.

Rândul a mers înainte și băiatul din nou s-a apropiat de tatăl lui, fredonând o melodie copilărească foarte încet. Pare să fi uitat de mânia tatălui. Încă o dată, acesta s-a întors și l-a mustrat pentru că a făcut prea mult zgomot. Băiatul s-a retras lângă perete, rătăcit.

Eram agitat. Eram confuz. De ce acest bărbat nu vede ceea ce văd eu? De ce el nu vede această ființă minunată care stă în umbra sa? De ce fără să stea prea mult pe gânduri “a aruncat” toată fericirea din propriul copil? De ce nu apreciază această etapă scurtă, când poţi fi totul pentru fiul tău?

În faţa noastră au mai rămas trei oameni şi băiatul din nou s-a apropiat de tatăl lui. Bărbatul a ieşit din rând şi l-a strâns atât de puternic de umeri, încât copilul s-a “încrețit” de durere: “Dacă aud încă un sunet sau te dezlipești de perete – acasă o să primești o mamă de bătaie”. Băiatul din nou s-a lipit de perete şi nu s-a mai mișcat. Nu a scos nici un sunet. Faţa lui frumoasă de copil brusc a încetat să mai exprime emoții. Era “frânt”. Tatăl său nu voia să-i acorde atenție. Să “frângi” copilul e cea mai simplă metodă de “educație”.

Apoi ne întrebăm de ce copiii noștri cresc “frânți”.

Sunt pe departe de a fi un tată ideal. Însă, la naiba, suficient de bun pentru a-l face pe fiul meu să înțeleagă că în orice situație grea se poate simți la înălțime. De ce? Pentru că înțeleg câtă influenţă are tata asupra vieții copilului şi nivelului de încredere în sine. Înțeleg, că ceea ce spun sau fac, copilul meu va îmbiba totul ca un burete – în beneficiul sau în defavoarea lui. Nu înțeleg doar un lucru, cum alți tați nu-și dau seama de acest lucru?

Taților! Oare vi se luminează fețele când vedeți copilul dimineața sau seara când vă întoarceți de la muncă? Înțelegeți că valorile morale ale copiilor voştri se construiesc exclusiv din ceea ce văd pe chipul vostru? Înțelegeți că copilul se consideră așa cum l-ați numit?

Oare nu vă daţi seama de puterea atingerii? Nu înțelegeți ce conexiune apare atunci când îţi netezești copilul pe spate când merge la culcare? Aceste suflete prețioase unice care v-au fost încredințate pentru a avea grijă de ele, simt totul foarte subtil. Tot ce le spuneți sau nu le spuneți se va reflecta asupra abilităților, succesului și fericirii lor.

Oare nu înțelegeți că copiii vor face greșeli, multe greșeli? Oare nu vă daţi seama de răul pe care îl faceți, atunci când arătați cu degetul fapta sau greșeala lui. Oare vă dați seama cât de ușor e să umilești copilul?

Dați-mi voie să vă întreb: aţi văzut vreodată părinți cu ochii umflați de lacrimi, pentru că copilul lor a murit? Eu am avut ocazia.

Aţi plâns vreodată la înmormântarea unui copil? Eu am plâns.

V-aţi atins vreodată de cutia de lemn, în interiorul căreia zace copilul tău. Copilul, zâmbetul căruia nu-l vei mai vedea niciodată? Eu m-am atins.

Și mă rog lui Dumnezeu ca nimeni niciodată să nu fie nevoit să o facă.

Dragi taţi! A venit timpul să le spuneți copiilor voștri cât de mult îi iubiți. Să le spuneți aceasta în fiecare zi. A venit timpul să vă bucurați de miile de întrebări pe care vi le pun zilnic şi de incapacitatea de a face totul repede aşa cum vă doriţi. De expresia feței lor şi cuvintele rostite incorect. Timpul de a vă bucura de tot ce sunt copiii voștri.

A venit timpul să-ţi pui întrebarea: “Ce pot face pentru a fi un tată bun?”. Stabiliți prioritățile. Și chiar deveniți.

La naiba, taților! Orice copil are dreptul să ceară o înghețată şi să nu fie umilit pentru aceasta. Orice copil are dreptul să ceară o înghețată şi să nu stea în colţ, pentru că omul care ar trebui să fie eroul lui, în realitate e un “om mic”. Fiecare copil are dreptul înnăscut de a fi fericit, de a râde, de a se distra și de a se juca.
De ce nu le permiteți acest lucru?

Poate că adevărul este că nu toți tații își merită copiii.

Poate că adevărul este că mulți tați nu sunt deloc taţi.

Îmi cer iertare pentru că am fost prea aspru în declarațiile mele. Probabil o parte din mine se simte laş, pentru că nu i-a spus nimic acelui tată în magazin. Probabil o parte din mine simte că dacă cel puțin un tată va citi acest text şi va decide să devină mai bun, dacă viaţa cel puțin a unui copil va deveni mai bună, pentru că cuvintele mele au ajuns la inima unui tată, atunci fiecare secundă pe care am pierdut-o pentru a scrie acest text, nu a fost în zadar.”

Autor: Dan Pearce

Sursa