7 Traume pe care le obține fiica ce nu a fost iubită în copilărie de mama

În copilărie fetița află cine este – în oglinda, care pentru ea este fața mamei. Ea înțelege că este iubită, iar sentimentul că merită iubire şi atenție, că este auzită şi văzută – îi dă puterea să crească și să devină o persoană independentă.

Fiica ce nu a fost iubită de mama – foarte devreme primește de la viaţă alte lecții. Ea nu ştie ce se va întâmpla în următorul moment, cum va fi mama mâine – bună sau rea, ea caută iubirea ei, însă se teme ce reacție va urma.

Fiicele care au crescut cu conștiința că nu sunt iubite, rămân cu răni emoționale care determină în mare măsură viitoarele relații și modul în care își construiesc viața. Cel mai trist este că uneori ele nu cunosc motivul și consideră că pentru toate problemele lor, chiar ele sunt vinovate.

1. Lipsa încrederii în sine

Fata care nu a fost iubită în copilărie, nu ştie că este demnă de atenție, în memoria ei nu a rămas sentimentul că a fost iubită vreodată. Fetița putea crește obișnuindu-se zi de zi că nu este auzită, este ignorată, este urmărită cu atenție şi criticată.

Chiar dacă are talente şi realizări, ele nu-i oferă încredere. Chiar dacă are un caracter blând, în capul ei continuă să sune vocea mamei, pe care o percepe ca fiind a ei – ești o fiică rea, nerecunoscătoare…

2. Lipsa încrederii în alţi oameni

“Întotdeauna mi s-a părut ciudat, de ce ar vrea cineva să fie prieten cu mine, mă gândeam dacă nu cumva există vreun beneficiu în spatele acestui lucru”. Astfel de senzații apar din sentimentul de nesiguranță pe care îl simte fata, a cărei mamă ba o apropia, ba o respingea.

Relațiile de încredere, liniște i se par: fie ireale (nu poate să creadă că există aşa ceva), fie plictisitoare. Un bărbat simplu, “nedemonic”, cel mai probabil, nu-i va putea atrage atenția.

3. Dificultăți în susținerea propriilor granițe

Mulți dintre cei care au crescut într-o atmosferă de indiferență sau critică constantă și imprevizibilitate, spun că au simțit mereu nevoia de afecțiune maternă, dar în același timp înțelegeau că nu știau nicio metodă prin care să o obțină. Ceea ce provoca astăzi un zâmbet binevoitor, mâine putea fi respins cu supărare.

Și devenind deja adulți, aceștia continuă să caute o cale de a-și mulțumi partenerii sau prietenii, pentru a evita repetarea răcelii materne cu orice preț. Ei nu pot simți limita dintre “rece și fierbinte”, apropiindu-se prea mult, căutând astfel de relații inter-pătrunse, încât partenerul e nevoit să se retragă sub presiunea lor, sau invers, având frică să se apropie de persoană de teama să nu fie respins.

În relațiile romantice, aceste fete evită apropierea, deși caută relații apropiate ele sunt foarte vulnerabile și dependente.

4. Respect de sine scăzut, incapacitatea de a recunoaște calităţile

“În copilărie eram educată în special luptându-mă cu neajunsurile mele, despre calități nu se vorbea. Acum, oriunde nu aş lucra mi se spune că nu manifest suficientă inițiativă și nu depun efort să avansez.”

Doar la vârsta adultă, fiica neiubită reușește să creadă că are o înfățișare normală și nu “trei fire de păr”, “nu e din neamul nostru” și “cine te va lua așa”.

5. Evitarea ca reacție de protecție şi ca strategie de viaţă.

Ştiţi ce se întâmplă când vine timpul să-şi caute iubirea? În loc de “Vreau să fiu iubită” fata care a nu simțit în copilărie iubirea mamei, undeva în adâncul sufletului simte frică: “Nu vreau să fiu jignită din nou”. Pentru ea, lumea este formată din bărbați potențial periculoși, printre care, într-un mod necunoscut trebuie să şi-l găsească pe al ei.

6. Sensibilitate excesivă

Uneori o glumă nevinovată sau o comparație provoacă lacrimi, pentru că aceste cuvinte, atât de uşoare pentru cineva, cad cu o greutate insuportabilă în sufletul lor şi provoacă o mulțime de amintiri.

De asemenea, aceste fiice neiubite în copilărie cu greu fac faţă emoțiilor, pentru că nu au avut experiența de a accepta necondiționat valoarea lor.

7. Căutarea relațiilor materne în relațiile cu bărbații

Suntem legaţi de ceea ce ne este cunoscut, ce face parte din copilăria noastră indiferent care a fost ea.

“Câțiva ani mai târziu mi-am dat seama că soțul meu mă trata la fel ca şi mama, însă eu singură l-am ales. Chiar și primele cuvinte pe care mi le-a spus atunci când ne-an cunoscut au fost: “Tu singură te-ai gândit să-ţi legi astfel eșarfa? Scoate-o. Atunci mi s-a părut foarte amuzant și original. ”

De ce vorbim despre asta acum, când am crescut? Nu pentru a arunca în disperare cărțile pe care ni le-a dat soarta. Fiecare le are pe ale sale. Ci pentru a înțelege cum acționăm și de ce. Este foarte dificil să crești fără dragoste, ai avut parte de un test dificil, însă mulți oameni au experimentat același lucru și l-au putut depăși.

Sursa