Arta subtilă de a nu pune totul la inimă…

Filosoful indian Jiddu Krishnamurti a întrebat odată publicul prezent la unul dintre discursurile sale, dacă ar vrea să-i cunoască secretul. Cei prezenți în sală au tăcut și s-au aplecat în față. “Știți – a spus el – de cele mai multe ori nu acord atenție la ceea ce se întâmplă.”

Când îi vei spune cuiva “să nu acorde atenție” probabil se va uita ciudat la tine, însă nu şi cel care a venit să asculte discursul lui Krishnamurti. În același timp, toată lumea înțelege că în viață, uneori, există momente neplăcute, când cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să fii indiferent.

Atunci când îţi pasă – te gândești mereu la ceea ce s-a întâmplat. De exemplu, cineva este nepoliticos cu tine la telefon și derulezi în cap incidentul iar şi iar, nu poți uita cu ușurință. Dar dacă pur şi simplu închizi, ridici din umeri și mergi liniștit la o plimbare, atunci nepăsarea îţi iese excelent.

Suntem convinși că majoritatea gândurilor noastre sunt importante şi vor duce la un rezultat, însă ele doar ne absorb şi probabil ne fac viaţa mai scurtă.

De obicei, ni se pare că gândurile îndeplinesc o anumită funcție, din simplu motiv că sunt provocate de o emoție puternică sau pentru că sunt îndreptate spre un anumit obiect care este important pentru noi: acestea pot fi dreptatea, respectul sau starea actuală a societății.

Nu. Gândurile au semnificație doar în cazul în care îţi fac corpul să se miște şi să facă ceva util. Aceasta nu înseamnă că la orice supărare, nedreptate sau brutalitate trebuie imediat să răspunzi cu o acțiune. Dimpotrivă. De obicei, nu poți face nimic sau pur și simplu nu dorești să faci. În cele mai multe cazuri, e mai bine să nu faci nimic, să nu-ţi pese.

Această concepție poate părea apatică. De fapt, nu este. În acest caz doar renunți să-ţi pierzi timpul și energia pentru gânduri care nu vor duce la vreun rezultat. Deci, dacă ai decis să obosești pentru ceva, asigură-te că aceasta va duce la un răspuns a ceea ce s-a întâmplat, iar apoi treci la acţiuni.

Abilitatea de nepăsare nu înseamnă că vei face întotdeauna acest lucru. Doar înseamnă că o vei face conștient. Ai un motiv pentru aceasta. Totul începe cu furie şi cuvinte de indignare care îţi răsună în cap. Când înțelegi că ai astfel de gânduri amintește-ţi că nu-ţi pasă de astfel de lucruri şi mută-ţi atenția înapoi la lumea materială. Ce planuri aveai până la acest incident minor? Ascultă-ţi corpul: ce vrea pentru a merge mai departe?

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!