“Când, dacă nu acum?” 5 întrebări care îţi vor schimba viaţa şi afacerea

“Întrebările pe care ni le punem, determină calitatea vieții noastre.” Sean Kim

Acum câțiva ani (înainte de a începe proiectul educațional Rype), viața mea era plictisitoare și nu știam cum să ies din această situație. Nu-mi plăcea munca mea, lângă mine nu erau oamenii potriviți. Atunci nu înțelegeam, însă această situație exista în mare parte pentru că îmi puneam întrebările greșite. În loc să-mi pun întrebarea: „Cum pot îmbunătăți situația“, mă întrebam, „De ce se întâmplă acest lucru cu mine?“

Iată 5 întrebări care mi-au schimbat radical viaţa şi afacerea:

1. Ce se va întâmpla, dacă voi simplifica totul?

Noi, oamenii avem tendința de a complica excesiv situația sau problema, atunci când nu este necesar. „Viața este simplă, noi însă o complicăm” – spunea Confucius. Nu observăm acest lucru, pentru că nu se întâmplă imediat. Atunci când ne confruntăm cu o problemă, găsim soluția. Apoi, încă una. Și încă una. În rezultat ai multe soluții, care însăși devin o problemă. M-am obișnuit să-mi pun întrebarea: „Cum pot simplifica?” sau “Ce s-ar întâmpla dacă aş simplifica..?“ Această întrebare ne-a salvat sute de ore în angajarea cadrelor didactice, ne-a permis să dublăm afacerea cu jumătate din personalul necesar.

2. Ce stă în spatele fricii?

De obicei exagerăm cu fricile noastre, făcându-le mai mari decât sunt în realitate. Când ne este frică să ieșim pe scenă pentru a vorbi în fața publicului, sau să-i spunem cuiva ce simțim într-adevăr – probabilitatea de suferință fizică este egală cu 0%. Deci, ce stă în spatele fricii? Nimic.

3. Când, dacă nu acum?

De fiecare dată când vroiam să fac ceva, tot amânam şi speram că întrebarea se va soluționa de la sine. Era o strategie greșită. Îmi pun această întrebare de fiecare dată când observ că am dorința de a amâna o decizie sau o sarcină importantă.

4. Cum te poţi asigura în caz de eşec?

Mulți antreprenori de succes nu își asumă riscuri mari. Dimpotrivă, încearcă să evite riscurile și întotdeauna se asigură, atunci când este posibil. Cel mai bun mod de a reduce riscurile – atât în afaceri, cât și în viață – este să fii pregătit pentru ele înainte ca acestea să se întâmple.

5. Ce se va întâmpla, dacă voi face totul invers?

Pentru a face ceva cu adevărat important, nu ar trebui să acționezi aşa cum o fac sau cum au făcut-o alții. Cu toate acestea, plutind împotriva fluxului te confrunți cu multe conflicte, oameni îndoielnici şi dușmani care tind să te “scufunde”. Iată de ce este mai ușor să fii de partea majorității, dacă nu vei încerca să pui la îndoială metoda tradițională de a face ceva.

Întotdeauna merită să te gândești dacă abordarea tradițională este într-adevăr cel mai bun mod sau doar pare, pentru că toată lumea face acest lucru. Am ajuns la concluzia că în cele mai multe cazuri, adevărul este al doilea.

Sursa