Nu poţi salva pe nimeni…

Nu poţi salva pe nimeni. Poţi fi alături de ei, poţi împărți cu ei calea, le poți oferi propria viziune, mintea ta clară sau pacea. Însă nu le vei putea lua durerea. Nu poți parcurge drumul în locul lor. Nu le poți oferi răspunsuri potrivite sau răspunsuri pe care ei sunt capabili să le însușească. Ei vor trebui să găsească propriile răspunsuri, să-şi pună propriile întrebări, să se facă prieteni cu propria neîncredere. Vor trebui să comită propriile greșeli, să simtă propria tristețe, să-şi învețe propriile lecții. Tu nu-i vei putea vindeca. Nu le vei putea spulbera frica, furia şi sentimentul de neputință. Tu nu-i poţi salva… Nu poți corecta nimic. Dacă vei face presiuni, ei își pot pierde propria cale. Calea ta s-ar putea să nu fie calea lor.

Nu tu le-ai creeat durerea. Probabil ai făcut sau nu ai făcut ceva, ai spus sau nu ceva şi cu aceasta ai “atins” durerea care deja exista în interiorul lor. Însă nu tu ai creeat-o, nu eşti vinovat, chiar dacă ei afirmă contrariul. Da, îţi poţi asuma responsabilitatea pentru propriile cuvinte şi fapte. Poţi regreta trecutul, însă nu poţi șterge sau schimba ceea ce s-a întâmplat, nu poți controla viitorul. Tot ceea ce poţi face este să fii cu el aici şi acum, în singurul tău loc de putere. Nu răspunzi pentru fericirea lor, iar ei nu răspund pentru fericirea ta.

Fericirea ta nu poate veni din exterior. Dacă este aşa, atunci e o fericire dependentă, fragilă care în curând se va transforma în tristețe. Şi apoi vei fi prins într-o rețea de vinovăție, regrete și persecuție.

Fericirea ta este direct legată de prezența ta, legată cu respirația, cu trupul, cu pământul. Fericirea ta nu este mică și nu poate fi îndepărtată de frică, de furie sau de cea mai intensă rușine.

Fericirea ta – nu este o stare, o experiență trecătoare sau un sentiment pe care ţi-l dau alţii. Fericirea ta – este un spațiu nelimitat al inimii, în care bucuria și tristețea, fericirea și dorul, încrederea și îndoiala, singurătatea și conexiunea, chiar frica și dorința puternică se pot înlocui reciproc, ca vremea însorită şi ploioasă, care este prezentă în vasta întindere a cerului.

Nu poți salva pe nimeni. Nici nu poţi fi salvat, dacă cauți salvarea. Nu există acel pe care să-l salvezi, să-l pierzi, să-l protejezi, să-l faci perfect sau perfect fericit. Eliberează orice ideal imposibil. Eşti frumos în imperfecțiunea ta, perfect în propriile îndoieli, iubit chiar şi în sentimentele tale nestatornice. Toate aceste părţi sunt părțile unui tot întreg şi niciodată nu ai fost mai puțin decât atât.

Respiri, știi că ești în viață. Ai dreptul să exiști, să simți ceea ce simți, să gândești ceea ce gândești. Ai dreptul la fericire, la propria tristețe. La propriile îndoieli, ai dreptul să mergi pe propriul drum. Dreptul de a fi corect şi greșit. Dreptul la această fericire imensă pe care ai cunoscut-o când erai copil.

Respiri și nu poți fi separat de forța de viaţă care învie tot, care se cunoaște pe sine ca toate ființele, se regăsește în fiecare moment al acestei vieți miraculoase.

Propria valoare nu este legată de ceea ce cred alții despre tine. Ea este legată cu luna, cu întinderea infinită a cosmosului, cu cometele care luminează spre destinații necunoscute, cu uitarea timpului şi dragostea de singurătate… Și cu această recunoștință faţă de fiecare nou răsărit, neașteptat, oferit…

Autor: Jeff Foster

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!