Așteaptă să dispară ceața ce-ţi învăluie inima…

“Să te afli în preajma a ceva frumos sau prețios şi să nu fii capabil să trăiești acest lucru – este cea mai rafinată formă de tortură.” – Robert Johnson

În viaţa fiecăruia dintre noi se întâmplă momente când trandafirul dintr-un oarecare motiv îşi pierde culoarea, muzica nu ne mai emoționează sau sufletul bun şi blând al omului ce trăiește lângă noi nu este capabil să ne înmoaie inima.

Schimbarea dispoziției este la fel de firească, precum trecerile de la lumină la umbră, când norii acoperă soarele şi apoi dispar. Însă aceasta devine o tortură, atunci când presupunem că trandafirul a încetat să ne mai bucure cu culorile sale, muzica nu ne mai emoționează sau şi mai rău, atunci când credem că omul cu care suntem extrem de apropiați, nu ni se mai pare nici bun, nici gingaș.

Desigur, oamenii şi lucrurile se schimbă, însă niciodată nu vom putea recunoaște realitatea schimbărilor şi pierderilor dacă nu vom putea recunoaște şi accepta incapacitatea de a simți ceea ce vedem.

Deseori, tragediile emoționale ale vieții încep în acel moment când ne schimbăm viaţa – schimbăm partenerii, religia, locul de muncă, pentru a recâștiga senzația sensului interior care doarme în noi.

Îmi amintesc de omul care a construit o casă pe malul mării, pentru ca uneori să-l învăluie ceața, însă ceața a fost o lună întreagă. Omul a blestemat locul şi s-a mutat, însă după ce a plecat ceața s-a dispersat.

În jurul inimii fiecăruia dintre noi, uneori se adună ceața şi deseori viaţa noastră depinde de curajul tăcut care ne permite să așteptăm acea zi când ceața se va împrăștia.

Autor: Mark Nepo “Cartea trezirii” 8 septembrie

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!