Ignorarea – cea mai dură pedeapsă pentru copil.

Majoritatea părinților consideră că copiii ar trebui să fie pedepsiți din când în când. Ei presupun că aceasta este o parte importantă a procesului de educație. Însă nu toţi adulții conștientizează care este diferența dintre pedeapsă şi înjosire – prin urmare, violenţă.

Există două tipuri de pedepse. Prima este atunci când copilul într-adevăr a făcut o faptă rea şi în acest caz el trebuie să fie responsabil de ea. Copilul trebuie să înțeleagă că va purta răspundere dacă îi va aduce cuiva un prejudiciu, va repara ceea ce a distrus sau a stricat. Este un lucru normal.

Însă, deseori părinții îşi pedepsesc copilul dintr-un singur motiv – propria neputință. Pentru că dacă mama sau tata au autoritate, ei îi pot spune copilului “Stop, nu mai face acest lucru” şi atunci nici nu va mai fi nevoie de pedeapsă. Rareori e nevoie de pedepse. Copiii înțeleg şi singuri când au făcut o faptă rea şi trebuie să răspundă pentru ea. Ei vor veni şi-ţi vor spune “Iartă-mă”.

Unii părinți nu-şi permit agresiunea fizică şi atunci aplică ignorarea ca metodă efectivă de pedeapsă, care poate dura de la câteva ore, până la câteva săptămâni, ei nu-şi mai observă copilul, demonstrându-i astfel dezamăgirea.

Psihologii afirmă că aceasta este o metodă dăunătoare. Formal, nu poate fi numită violență, deoarece granițele copilului în acest moment nu sunt încălcate.

Însă ignorarea îi transmite copilului: “Dacă nu mă vei asculta, atunci voi rupe legătura cu tine. Nu exiști pentru mine. Gata, rămâi singur, te las.”

Iar dacă copilul are 3 sau 5 ani – atunci pentru el această situație este imposibil de suportat. Copilul aleargă imediat şi spune: “Mami, iartă-mă”. Copilul nu poate suporta această legătură ruptă, senzația că a fost distrus.

Problema mai este că mama în acest moment consideră că are dreptate, pentru că nu strigă, nu face isterie, nu comite vreo violenţă. Ea nici nu conștientizează ce consecințe naște în sufletul copilului. Ea îi provoacă o anxietate şi o frică imensă, din cauza că va fi părăsit brusc de o persoană atât de importantă pentru el.

În acest caz este mai bine să-i spui copilului: “Acum sunt foarte furioasă pe tine, nici nu pot să te văd. Mergi 15 minute în camera ta, mă voi calma şi apoi vom discuta.”

Astfel legătura nu va fi ruptă. Părintele îi explică copilului că el însuși trebuie să facă faţă propriilor sentimente, indică o perioadă exactă de timp, îi promite că va comunica.

În cazul în care copilul face o criză de isterie, atunci nu trebuie să-l laşi singur. El are nevoie de un adult care îl va îmbrățișa, îl va alina. De aceea, părinții care au nevoie să-şi vină în fire, trebuie să facă o pauză scurtă şi apoi să comunice cu copii.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor! 

error: Content is protected !!