Confortul emoţional – sursa de stabilitate în relația de cuplu

O relație stabilă este imposibilă fără confortul emoțional, consideră psihologii. Iar cea mai mare amenințare pentru această stabilitate este creeată de traumele din copilărie a partenerilor. Cum înveți să depășești consecințele traumelor?

Relaţia – este un schimb: Cineva face schimb de finanțe, cineva de emoții, cineva creează confort sau asigură o protecție exterioară. Cercetările arată că Nu aceste lucruri sunt cele mai importante în viaţa cuplurilor moderne. Cel mai important – este confortul emoţional. Schimbul emoţional, suportul şi căldura emoțională sunt factorii de stabilitate în viaţa cuplurilor.

Iubirea de la “a doua vedere”.

Arta iubirii constă în faptul că cuplul îşi poate restabili relația. Oamenii s-au certat, poate chiar s-au umilit reciproc, însă ei îşi pot cere iertare şi restabili relația. Aceasta poate fi numită “iubire de la a doua vedere”. Dacă, trăind cu o persoană trei sau cinci ani, crescând împreună copii, partenerii se pot privi ca la începutul relației, atunci cuplul are un viitor, el cunoaște arta iubirii.

Cum trăim o traumă?

Trauma – este cea care ne împiedică să ne apropiem. Ea poate fi legată de trăiri foarte timpurii. De exemplu, dacă persoana nu a avut o experienţă frumoasă în primii doi ani de viaţă, atunci îi este foarte dificil să se apropie de altă persoană. Ea nu are încredere, pentru a face paşi în întâmpinarea celuilalt.

La următoarea etapă a relației trauma se poate manifesta atunci când reacționam inadecvat faţă de ceva.  De exemplu, soția îi face soțului o simplă remarcă, iar el se simte în acel moment rușinat. Sau se simte inutil. Este o reacție inadecvată – însă el se simte aşa.

Al treilea moment când se manifestă trauma – este atunci când ne este dificil  să restabilim relația, e greu să te apropii din nou de partener, să prinzi privirea iubirii.

Trauma se trăiește ca o situație fără ieșire, legată ori de pericol asupra vieții, ori cu valori importante de viaţă. Omul în această situație, nu poate nici fugi, nici lupta este obligat să rămână în ea.

De obicei, încercăm să uităm cât mai repede evenimentul traumatic. Unul din mecanismele de protecție legat de traumă “disocierea” este atunci când nu ne amintim experiența, o excludem, nu-i permitem să intre în conștiință. Astfel e mai ușor de trăit.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!