Când vei găsi CURAJ să-l eliberezi, vei înțelege că doar tu te țineai de el…

Imaginează-ţi: cazi şi te ţii de mâna lui. Apoi îi dai drumul. Şi cazi pentru că el nu te-a ținut…

Ai o persoană fără de care nu-ţi poți imagina viaţa? Poate e o relație, poate o aventură. Poate îl iubești cu adevărat, din tot sufletul. Cel, pentru care ești gata să faci totul. Care te cunoaște mai bine decât toţi, la care nu vezi nimic rău. Foarte des, acesta este cel pe care îl ridici pe piedestal, care a devenit un obicei de care nu poți scăpa.

De regulă, tu începi totul –  corespondenta, întâlnirile… Tu depui 80% de efort, gândindu-te că ale lui 20% sunt suficiente. Şi cu timpul  poate va ieși ceva, însă în rezultat vei fi dezamăgită, pentru că doar tu ai depus efort, că l-ai înălțat pe cel care nu merita.

Știu, e greu să-l lași, pentru că ai investit în el timp, forțe şi emoții. Însă uneori, oamenii fără de care crezi că nu vei putea trăi – sunt cei, fără de care ar trebui să trăiești.

Vreau să-ţi imaginezi acest om în viaţa ta şi gândește-te: vei putea oare trăi o zi fără să vorbești cu el? Dar o săptămână sau o lună? Dacă nu vei face nimic, îţi va scrie sau te va suna primul? Va observa oare lipsa ta?

Nu cred. Pentru că tu îl prețuiești mai mult, decât el pe tine.

Îţi pare că nu-l vei putea elibera, pentru acest om deja a devenit obiceiul tău.  Te-ai convins singură că ai nevoie de el. Crezi că nu vei putea trăi fără el.

Te îndemn să eliberezi din viaţa ta orice persoană de acest gen, să te ţii doar de cei care se țin de tine şi nu te vor lăsa să cazi.

Apreciază oamenii care nu-ţi dau drumul. Care se ţin la fel de strâns, precum te ţii şi tu de ei. Oamenii care-şi doresc să fie în viaţa ta, vor fi. Vor fi în ea fără eforturile tale.

Când vei învăța să eliberezi oamenii nepotriviți, în viaţa ta va apărea loc pentru cei destoinici, iar ei neapărat vor apărea. Despre ceilalți vei înțelege că au plecat demult, doar că nu doreai să accepți această realitate.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!