AFLĂ cum funcţionează mecanismele inferioare de protecție a psihicului

În acest articol voi descrie trei protecții primitive a psihicului aşa cum sunt: divizarea, idealizarea și devalorizarea.

Divizarea

Acest mecanism de protecție se formează în copilărie, când copilul încă nu poate înțelege că oamenii care au grijă de el, posedă atât calități bune, cât şi rele. Se presupune că copilul o percepe pe mama nu ca pe o persoană ce are diferite manifestări faţă de el, ci ca două persoane diferite (mama bună şi mama rea). Prin urmare, atitudinea faţă de ea în interiorul psihicului se divizează în bună şi rea.

În cazul unei evoluții favorabile, copilul trebuie să integreze percepția celor două „mame“ într-o singură imagine. De exemplu, de a avea posibilitatea să fie supărat pe ea și în același timp să conștientizeze cât îi este de scumpă. Din păcate însă, nu întotdeauna se întâmplă o astfel de integrare.

Omul matur, de obicei, recurge la această metodă de protecție atunci când se confruntă cu experiențe complexe, nesigure și amenințătoare pentru el. De exemplu, omul poate considera azi colegul de muncă o persoană bună şi extraordinară, însă e suficient ca mâine acesta să nu-i împrumute bani şi atunci părerea despre el se schimbă radical. Folosind divizarea persoana nu mai observă „binele“ care vine de la obiectul pe care îl consideră „rău“ (și invers).

Idealizarea

Idealizarea primitivă și devalorizarea primitivă – sunt două părți ale aceleași monede. Deseori funcţionează împreună cu mecanismul descris mai sus – divizarea. Aceste mecanisme complică și mai mult tendința de a lua în considerare toate obiectele externe ca fiind „absolut bune“ sau „absolut rele“ din cauza că “bunătatea” sau “răutatea” lor se intensifică în mod artificial şi patologic.

Originile de formare a idealizării primitive este credința copilului în atotputernicia părinților săi. Copilul are convingerea că părintele îl va proteja mereu. Până la o anumită vârstă, crede că mama şi tata sunt cei mai puternici, frumoși şi inteligenți din lume. Copilul are încredere deplină în părinți.

În viaţa adultă mulți oameni continuă să idealizeze. Ne rămâne parțial necesitatea de a atribui calități speciale și putere unor oameni de care suntem dependenți emoțional.

Mecanismul de idealizare joacă un rol important atunci când ne îndrăgostim, la prima etapă a relațiilor, la aşa numita etapă a florilor şi bomboanelor. Iubirea presupune o supraestimare a obiectului iubirii, care e înzestrat cu o gamă largă de calități pozitive, inclusiv şi cele care îi lipsesc individului. De exemplu, aşa calitate a partenerului ca autoritatea la începutul relației poate fi percepută ca o caracteristică unică: „El este atât de rezonabil şi complex”.

Devalorizarea

Devalorizarea primitivă – este partea inversă a necesității de idealizare. Cu cât mai mult obiectul este idealizat, cu atât mai mult apoi se devalorizează.

Mecanismul de devalorizare poate fi folosit de om faţă de el însuși. De exemplu, sentimentele exagerate de grandoare, propria splendoare pot fi înlocuite cu sentimente opuse de nulitate şi dezgust de sine. De exemplu, un elev se poate simți în școala natală o stea, însă e suficient să nu ia un premiu la competiția municipală şi atunci începe să se simtă „un descreierat prost“, arzând de rușine.

Mecanismul de depreciere, deseori e folosit de noi atunci când se întâmplă unele evenimente neplăcute, cu scopul de a ne calma: “totul putea fi mult mai rău, însă…” Sau e folosit de psihicul nostru  ca o metodă de creștere a respectului de sine subiectiv, reducerea emoțiilor negative şi invidiei acumulate faţă de acele personaje pe care le idealizăm.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!