Simți că ai ajuns într-o situație fără ieșire? Citește aceste rânduri!

Nu poate exista doar mișcarea ascendentă. Chiar dacă ai intenții serioase să obţii ceva important, atunci neapărat cazi într-o “groapă”.

La început, indiferent ce faci, simți o mare creștere emoțională. Sport, engleză, relații, în special afaceri. Vezi doar lucrurile bune şi nu observi nimic rău. Însă dacă mergi mai departe, atunci așteptările mari nu vor coincide cu realitatea. Te așteaptă o dezamăgire dură. Majoritatea pasagerilor coboară deja la această staţie.

Ce urmează după? După, viaţa îţi dă o lovitură de control şi de regulă e tot mai rău şi mai rău. La aşa ceva cu siguranță nu te așteptai. La această stație coboară încă 80% din pasagerii care au mai rămas.

Viaţa ne testează la duritate.

Apoi vine cea mai insidioasă etapă – lipsa progresului. Această etapă o recunosc foarte ușor sportivii. Dacă la prima etapă progresul era evident, acum aceleași acțiuni te lasă la același nivel. Viaţa ne testează la răbdare.

Când în sfârșit lecțiile vor fi însușite, când ţi-ai ales drumul corect, atunci inevitabil vine creșterea. Iar această fericire nu poate fi comparată cu nimic. Creșterea se poate întâmpla rapid sau se poate amâna pe mai mulți ani. Depinde cât de repede te poți schimba pentru a face concluzii, a recunoaște greșelile și a-ţi învăța lecțiile.

“Groapa” – este un filtru social

Sunt problemele ce apar inevitabil în calea fiecăruia care a ales să nu rămână mediocru. “Groapa” – e ciocnirea propriei imagini inadecvate cu realitatea. Ea şi nu altceva, este cauza  inegalității puternice în realizările umane.

Ce înseamnă să fii inadecvat?

Când spun că cineva este inadecvat, nu am în vedere faptul că acesta atacă oamenii sau face desene cu salivă. Toți suntem inadecvați. Inadecvat – este atunci când nu eşti pregătit să accepți ceva neașteptat. Şi problema neașteptată și succesul neașteptat – acestea sunt două aspecte ale inadecvării. V-ați gândit că banii vor veni repede, iar ei s-au reținut timp de șase luni. Sau poate te-ai gândit că, de îndată ce ai pus pe internet cartea de vizită, vei fi asaltat de apeluri. Te-ai gândit să faci ceva fără contract și te-au înșelat. Acest lucru înseamnă, că în aceste chestiuni ai fost inadecvat.

Chiar nu vreau să scriu a suta oară fraza veche a lui Friedrich Nietzsche, dar nu am de ales: “Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici”.

Ce să faci?

În primul rând, să înțelegi că dacă ești prins într-o situație dificilă, atunci ai fost pedepsit pentru inadecvare. Nu ai prevăzut şi ai comis ceea ce te-a adus în acest punct. De fapt, nimeni în afară de tine nu este vinovat. Deși e foarte greu să recunoști acest lucru. Însă trebuie să recunoști. Pentru că altfel situația se va înrăutăți.

Serios, e necesar să-ţi scoți coroana de pe cap, să accepți că aşa cum vezi tu lucrurile poate fi greșit și să te deschizi semnalelor din exterior.

Cere ajutor. Cere sfatul. Neapărat întâlnește-te cu cei care au fost în situații dificile. Credeți-mă, ei te înțeleg foarte bine şi știu ce să facă.

Nu ar trebui să te învinovățești.

Niciodată nu ai fi ajuns în situații dificile, dacă nu a fi făcut nimic. Ai ales să crești, prin urmare, opțiunea “groapă” este obligatorie. “Groapa” – este modul cel mai rapid, dar şi foarte stresant de a te corecta în drumul spre ţel. Pe moment se simte foarte greu, însă apoi îți dai seama că era necesar. Pentru că comportamentul într-o situație dificilă este o logică diferită de comportamentul când totul este normal.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!