Un răspuns înţelept de la Mihail Labkovsky: Cum te desparți de partener dacă înțelegi că relația nu mai merge…

– În momentul în care v-aţi despărțit te comporți ca un dependent de droguri ce vrea să se lase de dependența sa. Tu ai decis, iar organismul tău nu şi opune rezistenţă. Se începe depresia. Prin urmare, regula principală în astfel de cazuri – e să te schimbi, să înveți să te iubești, să-ţi faci ordine în minte, să-ţi rezolvi problemele. Și atunci nici nu va fi necesar să te desparți de cineva. Mai degrabă, aceasta nu va fi o problemă.

– În relațiile nevrotice nu ai nevoie de persoana în sine, ci de emoțiile pe care ţi le aduce în viaţa ta. Partenerul, pentru o persoană nevrotică – este un obiect în care e foarte comod să arunci toate supărările, inclusiv şi cele pe părinți. Supărarea şi umilința sunt sentimentele sale preferate. Lăsând partenerul, persoana nevrotică e nevoită să-şi ascundă în sine emoțiile negative, iar acest lucru e dificil, se întâmplă ceva asemănător cu intoxicarea.

– Dacă obiectul se întoarce, atunci nevroticul se simte concomitent şi bine, şi rău. Rău pentru că deja ştii că nu merită iubirea ta şi bine pentru că ai din nou unde să-ţi verși nervii. De aceea, e inutil să te desparți de cineva, până când nu te schimbi în interior, iar partenerul pentru tine e doar un mod de a-ţi rezolva problemele interne. Plângi, plângi şi vei găsi unul asemănător.

– Regula de aur – să-ţi accepți partenerul complet aşa cum este, sau să nu-l accepți deloc.

– Cu siguranță nu trebuie să te desparți de cineva care de exemplu, nu îndeplinește careva obligațiuni casnice. Sau dacă soțul tău, de exemplu e academicianul Landau – este clar că niciodată nu va pune rafturi sau va spăla vasele. Oricât de mult nu te-ar iubi şi oricât de mult nu ai încerca să-l schimbi. Pur şi simplu este o altă persoană. Dacă îl iubești și vrei să trăieşti cu el, trebuie doar să accepţi că nu va pune rafturi, așa că angajează oameni special instruiți care vor face acest lucru.

– În relațiile sănătoase vasele se spală nu pentru că așa trebuie, ci pentru că soția a venit obosită, iar soțul fără s-o facă pe eroul se scoală şi spală vasele. Pentru că o iubește cu adevărat şi vrea să o ajute.

– Nu vă îndemn să părăsiți un partener care se comportă neomenește. Lăsați-l să se comporte cum vrea, important să-ţi placă ţie. Însă dacă în relație periodic te simți rău, te deranjează ceva, te enervează, sau dacă partenerul te neglijează, te ofensează, îţi demonstrează lipsă de respect atunci cu siguranţă ai motiv să-i spui: dragule te iubesc, însă nu ne vom mai vedea.

– Omul sănătos mintal nu-şi neglijează sentimentele și întotdeauna se alege pe sine. Nici dragostea, nici frumusețea nu au nevoie de sacrificii. Iar dacă au, atunci nu e povestea ta. Fugi. Nu există obiective pentru care merită să înduri ceva într-o relație.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!