Iată ce scenarii de viață alegem pentru a trăi…

Cum să trăiești, pe cine să iubești. Ce e permis, ce e interzis. Totul e scris şi transmis intact prin moștenire de la mamă la fiică, din tată în fiu.

Şi alegem “jumătatea” care ni se potrivește după scenariul vieții. Exact aşa cum trebuie, pentru a suferi, pentru a trăi ca mama sau ca bunica. Cum altfel? Tu ştii cum?

Vă aduc ca exemplu trei scenarii de viaţă, probabil printre ele îl veți recunoaște pe al vostru.

1.Familia ideală

“Totul trebuie să fie ideal”. E important “ce vor spune vecinii”. Familia care crește perfecționiști şi medaliați.

În orice situație trebuie păstrată “faţa curată”. Şi nimeni nu trebuie să-şi de-a seama cât de greu se obține totul. Un nivel înalt de muncă în fața publicului : “Avem o familie bună. Ne adorăm unul pe celălalt. Suntem cuplul ideal. Avem cei mai buni copii etc.” Conflictele se acoperă, doar pentru a păstra aparențele “celei mai frumoase familii”.

Preţul acestui scenariu:  necesitatea constantă de a menține “brandul”, justificarea așteptărilor străine, retragerea propriilor interese şi necesitați, minciuna constantă (te minți atât pe tine, cât şi pe alţii). Orice nu ai face – tot timpul ai unde “săpa”, întotdeauna nu e suficient de bine.

În consecință se dezvoltă dependențe şi boli psihosomatice. Trebuie doar să torni undeva toate sentimentele care le ţii în interior, sub masca corectitudinii şi bunăstării.

2. Familia înstrăinată

Unde doi oameni îşi trăiesc fiecare viaţa lui. Fiecare din soți crede că îi face celuilalt o mare favoare fiind alături de el. Iar acesta trebuie să fie recunoscător, pentru că în ciuda a tot şi toate e alături şi în general că a fost de acord cu această căsătorie.

Cei doi au un mare cont unul pentru celălalt. Și o listă impresionantă de pretenții și nemulțumiri adânc înrădăcinate. Doi oameni ca două corăbii, fiecare plutește pe drumul său și se dezvoltă în direcția lui. În mare măsură fiecare îşi trăiește viaţa sa.

Prețul acestui scenariu: viaţa cu o persoană străină. Cu cel care nu te înțelege şi nu-l înțelegi. În această relație poţi trăi şi 20 şi 40 de ani. În răceală, neînțelegere și resentimente. Oamenii încearcă să fugă în hobby-uri şi dependențe. Și, din moment ce este imposibil să-şi satisfacă necesitățile în mod deschis, de multe ori aleg modul psihosomatic de rezolvare a problemelor.

3. Familia închisă, plină de cruzime.

Familia ce se ascunde “după un gard mare”. De obicei, în această familie bărbatul este dependent de alcool, iar rolurile sunt distribuite astfel: Soțul – „agresor”, soția -“victimă“ și copilul mai mare – „salvatorul.“

Dacă în scenariile anterioare agresiunea e considerată inacceptabilă, atunci în acest caz ea se manifestă cu toată puterea și furia.

Familia găsește atât dușmani externi şi interni. Ea există într-o lume ostilă, unde e necesar să supraviețuiești cu orice preţ.

Prețul acestui scenariu:  bătăile, izolarea, nevoia de a minți în mod constant, se dezvoltă dependențe și boli atât la copii, cât şi la adulți, ca o modalitate de a-şi satisface nevoile cel puțin într-un fel.

Fiecare dintre aceste scenarii poate fi combinat și suprapus unul cu altul.

Dacă te-ai recunoscut în unul din scenariile descrise şi relațiile tale acum sunt asemănătoare, primul pas deja l-ai făcut – te-ai pus pe gânduri. Te-ai privit dintr-o parte. Deci, există o șansă să ieși din acest scenariu.

În toate aceste scenarii există ceva comun – în toate lipsește apropierea. Să fii în relații apropiate şi sincere  – e un risc foarte mare. Însă doar așa poţi simți cealaltă persoană, te poţi simți fericit oferindu-te aşa cum eşti, viu.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!