Tatăl respins: Lectură obligatorie pentru fiecare

Familii distruse

În practica mea, lucrând cu copiii m-am lovit de următoarele fapte:

– copiii îşi iubesc părinții la fel, indiferent de comportamentul pe care îl demonstrează aceștia.

– copilul îşi vede părinții ca un tot întreg.

– relația dintre copil şi tată întotdeauna e formată de mama. Ea este ca un intermediar între tată şi copil, ea este cea care îi transmite copilului: cine e tatăl lui şi cum să-l trateze.

– mama are putere absolută asupra copilului, ea face ce vrea cu el conștient sau inconștient. Această putere i-a oferit-o natura pentru ca urmașii să poată supraviețui.

– la început mama e lumea copilului, iar mai târziu scoate copilul în lume prin sine. Copilul cunoaște lumea prin mamă, vede lumea prin ochii ei, pune accent pe ceea ce e important pentru ea.

– conștient şi inconștient mama îi formează copilului percepția. Dacă mama nu are încredere în soțul ei, atunci copilul îşi va evita tatăl.

Relația tatălui faţă de copil deasemenea o formează mama. De exemplu, dacă femeia nu are respect pentru tatăl copilului, atunci bărbatul poate priva copilul de atenția sa.

Destul de des se repetă una şi aceeași situaţie: e suficient ca femeia să-şi schimbe atitudinea interioară faţă de tată, că acestuia imediat îi apare dorinţa de a vedea copilul şi a participa la educația lui. Acest lucru se întâmplă şi în acele cazuri când tatăl şi-a ignorat copilul mulţi ani.

Tatăl respins

Dacă copilul are un respect de sine inadecvat, îi este perturbată memoria, atenția, iar comportamentul lasă se dorit – atunci copilului în suflet îi lipsește extrem de mult tatăl. Respingerea tatălui în familie de multe ori duce la întârzierea dezvoltării intelectuale și mintale a copilului.

Dacă copilului îi este încălcată sfera comunicativă, are anxietate mare, frici, nu s-a învățat să se adapteze vieții şi se simte peste tot străin – atunci el nicidecum nu-şi poate găsi în suflet mama.

Copilul crește sănătos emoţional şi fizic doar atunci când se află în afara zonei problemelor părintești – fiecare individual sau ca cuplu. Adică el îşi ocupă locul de copil în sistemul de familie. Copilul întotdeauna “ține steagul“ pentru părintele respins. De aceea, va fi conectat cu el în suflet prin orice mijloace.

Copiilor le este mai ușor să se descurce cu problemele de maturizare, când simt că mama şi tata îi acceptă aşa cum sunt.

Copilul e fidel şi mamei şi tatălui în egală măsură, e legat de ei prin iubire. Însă atunci când în cuplu relația devine dificilă, copilul cu puterea fidelității şi iubirii sale se conectează de aceste dificultăți şi le provoacă părinților durere.

Copilul poate deveni psihologic egal părinților: prieten, partener. Şi chiar psihoterapeut. Sau se poate urca mai sus, înlocuindu-le psihologic părinții. O astfel de sarcină este excesivă pentru sănătatea fizică sau psihică a copilului. Pentru că în cele din urmă, el rămâne fără sprijin – fără părinți.

Când mama nu-l iubește, nu are încredere, nu-l respectă sau pur şi simplu e supărată pe tata, atunci uitându-se la copil şi văzând în el manifestările tatălui, în mod conștient sau inconștient îi dă de înțeles copilului că “partea sa bărbătească” e rea.

Şi din dragoste pentru mama, mai exact din dorința profundă de a supraviețui în sistemul de familie, copilul renunță la tatăl său, și, prin urmare, la partea sa bărbătească.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!