9 Sfaturi de educaţie a copiilor de la profesorul japonez Masaru Ibuka

Vă prezentăm câteva citate din cartea “După trei deja e târziu”, care credem că dezvăluie esența ideii profesorului japonez Masaru Ibuka.

“Educația şi mediul în care ajunge copilul imediat după naștere, determină cine va ajunge – om sau lup.”

“Cheița către dezvoltarea abilităților mintale ale copilului –  este experiența personală de cunoaștere în primii trei ani de viață, adică în perioada dezvoltării celulelor creierului. Nici un copil nu se naște geniu sau prost. Totul depinde de gradul de stimulare și dezvoltare a creierului în primii trei ani de viaţă”.

“Toți oamenii, dacă nu au dizabilități fizice, se nasc aproximativ aceeași. Responsabilitatea pentru separarea copiilor în inteligenți și proști, agresivi sau loviţi stă în educație “.

“Scopul principal al dezvoltării timpurii – este de a preveni apariția copiilor netrebnici “.

“Doar până la vârsta de trei ani copilului nu-i este dificil să înveţe ceea ce-l interesează, şi nu ar trebui să te preocupe câtă energie şi putere depune pentru aceasta.”

“Creierul copilului de până la trei ani e capabil să memorizeze sistemul de gândire nu doar al limbii materne, ci şi oricare altă limbă. De aceea copiii la această vârstă pot vorbi cu ușurință atât în limba maternă cât şi una străină”.

“Datorită mediului înconjurător şi experienței de viaţă, copiii care se nasc atât se asemănători, cresc cu capacități şi caractere diferite.”

Sfaturi pentru parinti de la Masaru Ibuka:

1.Luaţi copilul cât mai des în brațe.

2.Nu-ţi fie teamă să iei copilul cu tine în pat.

3.Niciodată nu ignorați plânsul copilului.

4.Nu vorbi sâsâit cu copilul.

5.Nu fă glume pe seama copilului în prezența altora.

6.Vorbiţi cu copilul deschis pe temele sexuale.

7.Înconjurați copilul mic cu ceea ce aveți mai bun.

8.Oferă-i copilului creioane cât mai devreme.

9.Nu forța voința copilului.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!