Depresia – starea care te prinde în capcana ei şi te face să suferi în tăcere…

“Sunt în depresie” –  cred că fiecare om a rostit aceste cuvinte sau le-a auzit de multe ori la rude, prieteni sau cunoștințe. Acest termen este folosit pentru a descrie senzații şi trăiri destul de diferite.

Tristețea, dorul, durerea – aceste sentimente sunt firești în diferite situații ale vieţii. Pierderea persoanei apropiate, divorțul, eșecurile, schimbarea locului de trai etc. Tristețea poate fi amară şi aprinsă, de scurtă sau lungă durată. Poate chiar să te inspire.

Destul de des ceea ce în viaţa obișnuita se numește depresie, trece destul de repede. Și într-adevăr, e suficient să dormi, să privești un film, să plângi, să vorbești cu cineva apropiat şi dispoziția proastă trece, melancolia dispare şi persoanei îi apar resurse pentru a trăi mai departe. E bine, dacă persoana știe ce o ajută în astfel de situații.

Însă, dacă vorbim de depresie aşa cum o înțeleg specialiștii, atunci din această stare nu sunt ieșiri atât luminoase. În această stare nu funcționează nici cuvântul bun, nici ordinele, nici îndemnurile.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, astăzi de depresie suferă fiecare al 20-lea locuitor adult al planetei. Și cu timpul, această stare este din ce în ce mai frecventă și mai periculoasă.

Depresia este insidioasă şi se manifestă la fiecare diferit. E greșit să crezi că persoana trebuie să plângă sau să fie tristă din orice motiv. Unii dimpotrivă simt furie sau în general nu simt nimic. Alții sunt într-o stare de tristețe profundă sau prea animați, deși cel mai des sunt schimbări bruște de dispoziție. La unii se dezvoltă rapid şi starea de depresie se observă imediat. La alţii se dezvoltă încet, strângând treptat inelul vieții.

Apariția bruscă a depresiei poate fi după moartea cuiva apropiat, ori după o pierdere semnificativă. În acest caz, starea persoanei se înrăutățește brusc şi durează o perioadă lungă de timp. Mai mult decât atât, persoana nu poate ieşi din această stare individual. Omul nu mai mănâncă, nu doarme, de parcă s-ar bloca în acest plan emoţional, încetează să se miște, poate avea chiar o tentativă de suicid. În acest caz e nevoie de apelat urgent ajutorul psihiatrului.

Depresia la diferite persoane poate avea cauze diferite:

-pierderea unei persoane apropiate;

-cauzele pot fi ascunse în copilărie;

-din cauza situațiilor dificile de viaţă;

-din cauza unor motive limitate, care nu sunt legate cu factorii externi;

Totul e pentru că, la pierdere, orice persoană reacționează cu senzația pierderii. Persoana simte sentimentul de tristețe care îl leagă de obiectul pe care la pierdut. După o perioadă de timp, după aşa numitul doliu, sentimentul de tristețe eliberează persoana şi atunci ea poate trăi din nou.

Atunci când persoana e în depresie, deasemenea e copleșită de tristețe, însă această pierdere poate fi legată sau nu de o pierdere reală.

Simptomele depresiei sunt greu de depistat şi o perioadă lungă de timp persoana nici măcar nu e conștientă de starea sa.

Trebuie de recunoscut că depresia – este o stare gravă. Paralizează începuturile creative și mentale ale omului, îi acaparează viața. Unul din cele mai grave aspecte ale depresiei este faptul că persoana care a ajuns în capcana ei, nu mai are încredere că situația se va schimba vreodată. Conștientizarea faptului că e condamnat la moarte fiind în viață, îi provoacă frustrare și uneori, chiar duce la sinucidere.

Este foarte important să ştii, că dacă te-ai decis să ceri ajutor – nu eşti singur şi că poţi face faţă depresiei.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!

error: Content is protected !!