Scorpionul – cel mai important semn din zodiac. Seamănă cu un înger ce dansează în întuneric…

Scorpionul – unul dintre cele mai importante semne din zodiac. Seamănă cu un înger ce dansează în întuneric. Luminează noaptea  şi aduce lumii o nouă percepție în situații de criză. Profunzimea percepției şi capacitatea de a fi sincer este evidentă pentru toți cei cu care contactează.

Adânc, în interiorul său există o forță puternică. Însă, aceasta este înconjurată de răni și cicatrici din trecut. Prin el trece un ocean de emoții, înțelegând durerea ca nimeni altul.

Scorpionul – este un semn legat de suferința oamenilor. În ciuda întunericului care-l înconjoară, Scorpionul va găsi întotdeauna o modalitate de a ieşi la lumină şi a începe totul de la început.

Simbolul inițial al Scorpionului este Șarpele, care semnifică reînnoire și renaștere. La fel ca şi șarpele, Scorpionul îşi aruncă pielea în diferite perioade ale vieții, subconștient dorind să se reînnoiască.

Scorpionul are capacitatea de a se descurca bine în toate, pentru că are voință, răbdare, perseverență și capacitatea de a înțelege rapid şi corect esența lucrurilor. Indiferent de situație, Scorpionul va găsi întotdeauna o modalitate de a se pune din nou pe picioare. Pentru că are în sine o forţă fără egal şi un puternic atașament emoţional.

Fiind un semn de apă, împreună cu Peștii şi Racii, Scorpionul e legat de partea sensibilă a vieții. Este plin de compasiune și grijă, însă e predispus la suferință, durere și singurătate. Spre deosebire de Pești și Raci, el este mai dur în situațiile extreme.

Scorpionul merge acolo unde alții pur și simplu nu pot ajunge. Simte oamenii și știe adevărul „murdar“ pe care mulți încearcă să-l ascundă. Instinctiv, acceptă partea întunecată a tuturor, pentru că înțelege că aceasta este o parte integrantă a firii omenești.

Scorpionul va găsi întotdeauna o modalitate de a-şi păstra secretele, însă după ce te va alege, nu va mai avea secrete. Întotdeauna reușește să afle totul, așa că nu vei putea ascunde ceva de acest nativ. Încercarea de a-l înșela este imposibilă.

Oamenii din acest semn zodiacal de multe ori lucrează în domeniul sănătății, inclusiv consilierea şi terapia psihologică, pentru că ei pot cunoaște profunzimea personalității umane. Sunt cei mai buni psihologi.

Când vine vorba de relații, Scorpionul îţi va schimba ideile despre tine pentru totdeauna. Legătura pe care o veți crea, te va face mai conștient şi te va ajuta să vezi lucrurile mai profund.

Fiind obiectul pasiunii lui, vei simți control, gelozie şi posesie. Dar, pe de altă parte, Scorpionul e atașat emoțional și fidel partenerului. Are capacitatea de a înțelege oamenii pe care îi iubește la cel mai profund nivel.

Scorpionul – un semn singuratic care râvnește la o legătură apropiată. Poate fi precaut și discriminatoriu, pentru că vede ceea ce nu văd alții. În final, puțini aleși vor intra în lumea lui.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!