Ce ţi se întâmplă dacă nu ţi-ai învățat lecția din relațiile anterioare…

Aș dori să le avertizez pe toate femeile despre un moment foarte important, atunci când construiesc o relație, după ce au încheiat-o pe cea precedentă.

După ce te-ai despărțit de un bărbat, mai devreme sau mai târziu în viaţa ta vor apărea alții, însă:

– Dacă nu ţi-ai învățat lecția în relația anterioară, nu ţi-ai dezvoltat calitățile necesare, partenerul următor, mai devreme sau mai târziu va repeta scenariul comportamentului celui precedent!

– Dacă ai încercat să depășești scenariul, următorul bărbat vine să te verifice, va fi ca o versiune-demo a unei relații adevărate. Vine să-ţi pună la încercare noile abilități.

De exemplu: Femeia trăia cu un bărbat, ea îl întreținea, îl “căra în spate”, iar el o mai şi umilea (un scenariu tipic, de fapt). Într-o bună zi, femeia s-a săturat şi a plecat. După ceva timp, apare alt bărbat în viaţa ei și parcă totul e bine, relația e normală, romantism… Și la un moment dat, el spune: „Dragă, nu-mi ajung bani pentru anvelopele de iarnă, adaugă-mi te rog!“

Dacă femeia refuză să-l ajute, i se mai oferă câteva încercări în această relație, de obicei mult mai dificile, după care se trece la un nou nivel. Şi atunci, bărbatul ori pleacă, lăsând locul unui bărbat destoinic, ori el însuși se schimbă şi devine destoinic.

Dacă femeia nu trece lecția, îi dă bani, revine de unde s-a pornit şi este nevoită să trăiască toate lecțiile din nou.

După ruptura unei relații traumatice întotdeauna suntem puşi la încercare.

Foarte rar, bărbatul potrivit vine imediat în viaţa noastră, în special dacă ai cerințe mari. Cu cât cerințele sunt mai mari – cu atât vei avea mai multe încercări şi relații din care să înveți.

De aceea, vreau să avertizez toate femeile, fiţi atente la noile relații, urmăriți situațiile care se repetă şi învățați să reacționați corect la ele, reieșind din lecțiile din trecut.

Nu te grăbi să te arunci în prima relație care ţi-a apărut la orizont, fii conștientă, simte-ţi nivelul. Să devii arogantă cu siguranță nu-ţi vor permite, însă să obții o relație pentru nivelul tău de maturitate, poți oricând!

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articolilor!, distribuie prietenilor!