VEZI ce mecanism de protecție au persoanele politicoase

Psihicul nostru, pentru a supraviețui și a se salva în această lume vastă, creează mecanisme de apărare care îl ajută să elimine sau să minimizeze experiențele negative și traumatice.

Acțiunea mecanismelor de protecție e îndreptată în primul rând pentru a păstra stabilitatea respectului de sine, ideile despre sine şi imaginea lumii. De fapt, pentru a face lumea sa cât mai sigură. Unul din aceste mecanisme de protecție este proflexia, care apare atunci când persoana îi face altei persoane ceea ce ar dori să obțină ea însăşi (termenul a fost propus de Silvia Kroker).

Proflexia combină în sine proiecția (atunci când propriile emoții, trăsături și dorințe sunt atribuite celeilalte persoane) și retroflexia (atunci când persoana își întoarce ceea ce i-a fost adresat altei persoane).

Este un mecanism de protecție a oamenilor politicoși, ce le permite deseori să obțină ceea ce au nevoie ei înșiși – însă într-un mod inocent şi viclean.

Astfel, în timpul erei victoriene, nu era obiceiul să ceri ceva direct … Dacă, de exemplu doreai să bei, era necesar să te interesezi mai întâi dacă cealaltă persoană nu ar vrea să bea. Să aștepți de la ea, „nu, mulțumesc“ și aceeași întrebare. Numai atunci îi puteai răspunde „da“ pentru ca persoana la care te-ai adresat să-ţi ofere apa din celălalt capăt al mesei. S-ar părea – că e nevoie pur și simplu să ceri apa fără toate aceste amabilități. Dar nu … aceasta e o manieră de prost gust.

Povestea “Vulpea şi cocorul” este deasemenea despre proflexie. Când fiecare îi oferea celuilalt ceea ce-i plăcea lui însuși…în speranța că va obține de la partener același lucru în schimb.

Astfel de căsătorii nu sunt puține în timpurile de astăzi. Când nimeni în cuplu nu se simte fericit, învinuindu-l pe partener, făcând scandaluri din cauza că eforturile sale nu au fost acceptate. Pentru că da, e foarte dureros când încerci să anticipezi reacția, investești timp şi bani, iar în schimb ești respins şi devalorizat. Însă puțini se gândesc la faptul că eforturile nu au fost acceptate, pentru că nimeni nu le-a cerut.

Manifestarea proflexiei poate fi observată şi pe rețelele de socializare (când apreciezi ceva, nu pentru că ţi-a plăcut foarte mult, ci pentru că dorești să fie apreciată şi pagina ta).

Când spui cuvinte de iubire, doar pentru a le auzi în schimb. Când femeia întreabă bărbatul dacă nu ar vrea să meargă la restaurant…deşi, în realitate ea vrea acest lucru. Când prietena îţi oferă cadou o gentuță, care se potrivește excelent cu pantofii ei.

Proflexia împiedică comunicarea directă – pentru că acasă în familie nu era obișnuit să ceri, orgoliul nu-ţi permite, îţi este incomod sau e groaznic să fii refuzat. Pentru că nu ai experiența să vorbești deschis despre sentimentele tale, să observi şi să auzi necesitățile celuilalt.

Proflexia nu este un mecanism de apărare atât de rău…până în momentul în care ajungi să culegi suferințele amare de la așteptările nerealizate ce provoacă sentimentul arzător de supărare. Însă când începi să deslușești situația, brusc înțelegi  că nu au fost niciun fel de înțelegeri clare – totul a fost construit pe fantezii şi iluzii. Și, în cele din urmă s-a ajuns la dezamăgire, regret şi timp pierdut.

De exemplu, ca în povestea bunicii care a trăit o viaţă cu soțul ei, oferindu-i miezul pâinii pe care îl adora ea, însăși sufocându-se cu crusta, deoarece credea că soţul trebuie să mănânce ce-i mai bun. Aşa au trecut cincizeci de ani, până când bunicul la nunta de aur a cerut fără sfială să-i dea crusta uscată de pâine. S-a dovedit că el întotdeauna a iubit crusta, însă o lăsa soției, el mâncând miezul pe care nu-l iubea deloc.

Dragoste – spuneți voi? Nu … proflexie.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!