De ce copiii NU ne ascultă? 9 motive şi recomandări pentru Părinți!

Cele mai frecvente plângeri care pot fi auzite de la părinți sunt cele de neascultare. Părinții spun că copiii nu-i aud, că trebuie să repete de câteva ori, strigând și certând copilul. De fapt, noi suntem de vină pentru aceasta. Aceste 9 motive îţi vor sugera de ce se întâmplă acest lucru:

1. Nu privim copilul în ochi

Copiii, în special cei mici, nu sunt capabili să se concentreze pe mai multe sarcini în același timp. Prin urmare, dacă atenția copilului e axată pe mașinuță, atunci cuvintele noastre nu vor fi auzite. Deci, înainte de a-i spune ceva copilului, ar trebui să-i prinzi atenția și s-o direcționezi spre tine. Pentru aceasta, apleacă-te la nivelul ochilor, privește-l în ochi, atinge-l sau ia-l de mână și spune-i pe nume.

2. Îi  dăm copilului instrucțiuni prea lungi și complexe.

“Scoate-ţi cizmele, mergi şi spală-ţi mâinile, stai jos să mănânci” – pentru părinți e o rugăminte foarte simplă. Însă pentru copil aceasta poate fi un algoritm greu de memorizat. Copilului îi este dificil să memorizeze consecutivitatea, de aceea pierde unele momente. Ar trebui să separăm cererile noastre în unele mai scurte și mai simple.

3. Îi dăm copilului instrucțiuni „indirecte”.

De exemplu: „Vei mai săpa mult în această mlaștină?“, “Ce, îţi place să mergi în această rochie murdară?“. Copiii au caracteristica de a lua cele auzite la propriu. Ei nu pot ghici că întrebarea mamei conține un apel la acțiune. Trebuie să ai grijă, să formulezi cererile astfel încât să sune în mod unic.

4. Vorbim prea mult

Explicațiile lungi și observațiile fac copilul confuz, el uită care este sensul celor spuse. Dă-i instrucțiuni, avertismente sau solicitări scurte și clare. O singură frază: „Nu poți sări de pe canapea! E periculos!” Apoi direcționează atenția spre altceva.

5. Strigăm

Ridicând vocea la copil, doar îi insuflăm anxietate şi frică. Copilul îndeplinește cerințele noastre făcute cu voce tare, doar pentru a evita să fie pedepsit.

6. Așteptăm o reacție imediată de la copil

Psihologii au determinat că copiii percep cele auzite cu o ușoară întârziere, de câteva secunde. De aceea, nu aștepta să îndeplinească imediat ce ai cerut, oferă-i copilului puţin timp. Avertizează-l că în curând ar trebui să termine jocul și să meargă la culcare, sau înțelegeți-vă cât timp se mai poate juca, iar apoi să meargă acasă.

7. Utilizăm “Nu” în cererile noastre. 

“Nu atinge, nu te urca, nu lovi!“ Chiar și adulții omit particula „nu“, iar copiii chiar mai mult. Evitați cererile-negative. E mai bine să-i ceri copilului o alternativă interesantă: “Hai să închidem ușa, astfel încât nimeni să nu ne audă“.

8. Facem în mod constant observații.

Dacă repetați toată ziua: „Atenție! Să nu cazi! Unde te-ai urcat! Nu călca! Stai, acolo e o băltoacă!“. Va veni momentul când copilul începe să perceapă cuvintele mamei ca fundal. Reduceți numărul observațiilor, trebuie doar să-i fii alături și să-l sprijini în momentele de activitate.

9. Nu auzim copiii

Copiii copie comportamentul nostru, ei preiau de la noi și abilitățile de comunicare. Prin urmare, dacă toată ziua eviți cuvintele lui, îţi distragi atenția și nu-i asculți poveștile, întrebările sau adresările, el în același mod se comportă cu tine.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!

 

DMCA.com Protection Status