Descoperă 3 etape a actului de violenţă în familie

În scenariul violenței participă doi: “agresorul” – cel care comite actul de violență şi “victima”- persoana care e supusă violenței. Ambii fac ca acest scenariu să fie posibil.

Mă refer la violența în familie, unde poate fi cea emoțională sau fizică. În majoritatea cazurilor persoana care comite actul violent – este bărbatul. Femeii îi revine rolul de Victimă.

Dacă bărbatul se poartă agresiv, iar femeia nu pleacă după primul-al doilea-al treilea incident, ci rămâne cu el, atunci pentru această femeie în relaţie e posibil actul violent. Nu e de dorit, nu e sănătos, nu e bine, dar e posibil.

Cineva admite tot felul de violență asupra sa, chiar şi cea sexuală. Acest lucru e posibil pentru că femeia nu pleacă.

Psihologii descriu actul de violenţă ca un cerc închis, ce constă din 3 etape:

1.Acumularea tensiunii

În prima fază, cuplul simte o creștere a tensiunii. Apar primii vestitori că în curând se va întâmpla. Soțul atinge accidental soția, astfel încât ea poate cădea. Sau o apucă de mâna, încât îi lasă vânătăi. Atmosfera din casă devine insuportabilă. E suficientă o singură scânteie pentru explozie.

2. Episodul agresiunii

Poate dura de la câteva secunde (o pălitură), până la câteva zile. Cu cât personalitatea bărbatului e mai distrusă, cu atât mai îndelungat e episodul agresiunii. La această etapă doar agresorul poate opri agresiunea. Dacă femeia  ajunge la această etapă a ciclului, sarcina ei – să se ascundă, să protejeze copiii și să facă tot posibilul pentru a minimiza daunele asupra corpului său. În centrele de reabilitare, femeile sunt învățate ce poziții să ia, pentru a-şi proteja maxim organele interne. Această etapă se încheie atunci când bărbatul se oprește. În primul caz, el poate fi speriat de izbucnirea agresiunii sale și daunelor provocate și în cazuri extreme, când violența durează câteva zile, bărbatul se oprește atunci când îşi pierde puterile.

3. Luna de miere

Se începe etapa “compensării păcatelor”, rugămintea de a fi iertat şi oferirea cadourilor.

Dacă darurile sunt acceptate, ciclul de violenţă a trecut la un nou nivel. Aceasta mașină a morţii poate fi oprită în două locuri: la prima etapă când crește tensiunea între parteneri, şi al doilea – imediat după actul de violenţă, pe parcursul primelor trei zile după el.

După epizodul de violenţă bărbatul simte rușine şi vinovăție, însă încearcă cu toate puterile să reducă la minimum daunele și să transfere vina pe victimă, de parcă aceasta s-ar fi lovit singură: “Nu acolo stătea, nu aceea făcea, nu se uita cum trebuie, nu a răspuns ce trebuie”  Agresorul face aceasta pentru ca rușinea şi vinovăția să nu-l inunde.

Bărbatul e gata să-şi acopere păcatele şi să distrugă urmele violenței (va repara uşile sau mobila distrusă, îi va plăti soției operația plastică, îi va procura bijuterii sau haine scumpe, îi va plăti odihna, va plânge şi-i va cere iertare), însă nu va fi gata să accepte dauna provocată. El refuză să creadă până la sfârșit și să admită că a făcut-o. Să recunoască faptul că i-a provocat o daună altei persoane. Să-și asume responsabilitatea pentru ea.

Adevăratele schimbări încep cu acceptarea daunelor:

Cu cuvintele bărbatului: “Văd ce am făcut cu corpul tău. Recunosc, e doar responsabilitatea mea. Nu mi-ai atins corpul, eu ţi-am deteriorat corpul. Vei putea oare trăi cu mine după toate acestea?”

Sunt lucruri care nu pot fi iertate. Chiar și după o astfel de conversație onestă și recunoașterea greșelilor din partea bărbatului – oamenii se pot despărți. Este alegerea femeii, dacă poate ierta prejudiciul cauzat și dacă este pregătită să își asume riscuri, continuând să fie în această relație.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!