“Nu pot trăi fără ceea ce mă distruge”. Cum apare dependența…

Nașterea comportamentului dependent are loc odată cu nașterea copilului. Acest comportament se formează în perioada de până la un an şi depinde direct de cât de calitativ mama şi-a îngrijit copilul, cât de corect i-a determinat necesitățile şi i-a oferit ceea ce era vital.

În psihanaliză există așa-numita etapă „orală“, atunci când copilul mic descoperă lumea înconjurătoare prin gură. I se formează o relație cu sânul care îl alăptează – ca un obiect care-i asigură viața.

Cu cât mai multe încălcări vor fi în relația „copil-sânul mamei“, cu atât e mai mare riscul dependenței, mai târziu la persoana adultă.

Există 3 necesități de bază ale copilului în primul an de viaţă:

1.Setting

Pentru copil e important ca sânul să “apară” sistematic şi regulat, aceasta îi oferă sentimentul de liniște. Dacă mama încalcă acest proces  – adică nu hrănește copilul la timp, îi dă prea mult sau insuficient, adică e insensibilă la ritmul personal al copilului, el începe să simtă frica constantă pentru supraviețuire.

2. Holding

Copilul are necesitate să fie “ținut în brațe” să simtă senzația de interacțiune corporală confortabilă cu mama, prin care se va simți în siguranță.  Atunci când copilul nu este luat suficient în brațe, nu i s-a oferit acest contact necesar, atitudinea mamei față de copil a fost neprietenoasă – adică, copilul nu s- a putut liniști în brațele mamei (o mamă anxioasă, iritată, deprimată), aceasta va declanșa neliniște și va perturba încrederea de bază în lume. „Lumea este ostilă cu mine“, „lumea nu mă iubește”.

3. Comunicarea neverbală

Copilul are nevoie ca mama să-i absoarbă, să-i mențină şi să-i izoleze emoțiile corporale, reacțiile comportamentale. Dacă mama îşi suportă copilul cu toate manifestările lui, copilului i se formează experiența de acceptare cu diferite reacții, că el poate exista cu ele, poate menține relații, poate obține hrana necesară, atingerile  şi comunicarea binevoitoare. Dacă mama era deseori iritată la reacțiile copilului – că e bolnav, că ţipă sau plânge tare, că a făcut pipi, etc. şi încearcă cumva violent să impună copilul să se manifeste (nu-l accepta aşa), atunci copilului i se formează experiența de a-şi face griji – “nu pot fi acceptat cu manifestările mele firești”

Cu cât mai puțin au fost satisfăcute necesitățile copilului în primul an de viaţă, cu atât mai mult se vor manifesta particularitățile comportamentului dependent la persoana adultă.

Persoanele dependente, desigur, diferă de alții prin propriul comportament, la baza căruia stau unele experiențe specifice.

Persoana dependentă – este omul care se confruntă cu un sentiment interior de „goliciune“. Metaforic este descris ca o gaură în regiunea pieptului, pe care vrei imediat s-o umpli cu ceva. Un amestec de anxietate, tristețe și singurătate care doare ca o rana deschisă, nu-ţi dă liniște și acces la alte trăiri – satisfacție, bucurie, fericire.

Din cauza acestor experiențe dificile, persoana dependentă depune efort pentru a umple cumva golul din interior, pentru a-şi satisface foamea emoțională și să-şi calmeze durerea psihică.

Pentru aceasta, el începe să absoarbă acest „sân simbolic” sub formă de țigări, alcool, mâncare, informații, etc. în speranța de a se întoarce înapoi în perioada timpurie a vieții sale, de a lua experiența necesară pentru a se calma.

El încearcă să „absoarbă“ în sine acel „părinte bun” să şi-l atribuie sie, pentru ca în cele din urmă să nu mai fie neliniștit.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!