Iată ce reacţie are copilul traumatizat când ajunge în siguranţă

Robin Skynner scrie: un copil mic, care și-a pierdut mama, este indignat şi protestează. Apoi, ajungând în condiții de siguranță îşi demonstrează din nou frica, indignarea și protestul: m-au părăsit! mi-a fost rău, rău! Și se va calma numai după un timp.

Când copilul ajunge în siguranță, adică printre persoane iubitoare care îl vor susține, printre cei care-l vor salva şi nu-l vor supăra, copilul le răspunde cu acest protest, din cauza fricii care a suportat-o.

Persoanele traumatizate au reputația celor mai oribile, dezgustătoare şi respingătoare persoane. „Muşcă mâna celui care oferă “ sunt nerecunoscători, răi și agresivi. De fapt, persoana traumatizată îi demonstrează celui care îl susține şi compătimește, acest protest infantil. Şi doar răbdarea şi susținerea pot calma acest strigăt. Nu e din răutate, este un strigăt de ajutor: “mamă uite cât de rău mi-a fost fără tine”.

De aceea, voința bună de obicei nu ajuta: ei bine, cât va suporta o persoană normală? O dată, de două ori. Persoana traumatizată care deja a ajuns la psihoterapie, a fost lipsită zeci de ani. I s-a acumulat multă durere şi furie. Are o mulțime de sentimente de singurătate şi neînțelegere.

Durerea obținută în urma unei traume psihologice, e mai bine să “o torni” unui psiholog special instruit.

Cercetătorii britanici John Bowlby, James și Joyce Robertson, care au studiat copiii separați de familiile lor, au descris trei etape prin care trece copilul, lăsat o perioadă lungă de timp fără mamă.

1. Protestul: tristețe, plâns nefericit, căutarea mamei dispărute, dorința de a o întoarce înapoi. Este interesant faptul că copilul, reunindu-se la această etapă cu mama la un moment dat, devine pur și simplu insuportabil – de parcă şi-ar pedepsi mama pentru că l-a abandonat. Oferindu-i iritării ieşire, copilul revine la normal. El își recapătă echilibrul, deși e încă foarte sensibil la absența îndelungată a mamei.

2.Disperarea – absența îndelungată a mamei aduce copilul în acest stadiu. El devine tăcut, nefericit, detașat, ofilit. Încetează să se mai joace. Se pare că a pierdut interesul pentru tot în lume.

3. Înstrăinarea – cea mai gravă etapă. După “disperare”, dacă mama lipsește copilul aparent se recuperează. Se înviorează, nu mai pare atât de nefericit, începe să se joace, reacționează la cei din jur. De fapt, copilul şi-a reîntors echilibru doar superficial…distrugând iubirea pentru mamă. Cu acest preț el poate trece peste pierderea sa. Nu e atât de grav să-ţi pierzi mama, dacă nu o mai iubești.

Reuniunea mamei și copilului care a trecut prin etapa de “înstrăinare“, poate fi tristă pentru întreaga familie. Copilul pare schimbat, nesincer, s-a distanțat emoțional – motivul fiind că iubirea lui pentru mamă a murit sau s-a congelat. Din această etapă e foarte greu să-l scoţi.

Autor: Robin Skynner, John Cleese “Familia şi cum supraveţuieşti în ea”

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!

DMCA.com Protection Status