Ce este trauma psihologică timpurie şi cum influențează viaţa viitorului adult

Ea crede, că îşi duce ferm corabia vieții, alegând conștient un traseu sau altul, anticipând  şi prevenind căderea corăbiei în posibilele furtuni.

Ea e convinsă, că e liberă să aleagă şi întotdeauna face ce e mai bine pentru sine. Doar că dintr-un motiv sau altul, deja pe parcursul mai multor ani, cade în aceleași situații: prietenii o trădează, bărbații se despart de ea după a treia întâlnire, iar șeful pune pe umerii ei toată munca şi întotdeauna găsește motive de nemulțumire şi critică. Explicând toate acestea ca fiind o mare nedreptate, dând vina pe soartă, învinuindu-i pe toţi în jur şi continuă să spere că odată cu venirea noului bărbat sau şef în viaţa ei, totul va fi altfel.

O poveste ce se repetă destul de des. Vin clienții unul după altul, se schimbă doar vârsta, genul şi circumstanțele. Ei sunt indignați, frustrați, bolnavi, se plâng și nu pot înțelege de ce li se întâmplă acest lucru.

Pur şi simplu cândva, probabil mult timp în urmă, toate acestea s-au întâmplat cu ei pentru prima dată. Tot ceea ce se întâmplă cu noi, ne schimbă. Trauma psihologică timpurie are loc în copilărie. Evenimente sau o serie de episoade care ne-au schimbat structura psihologică, determinând cum se va construi în continuare viața adultă, chiar dacă trauma a fost demult uitată și îngropată sub alte evenimente.

Trauma psihologică timpurie are propriile legi.

1.Este întotdeauna neașteptată

Nu te poți pregăti pentru ea. Te i-a pe nepregătite. Ea pune, de obicei, copilul în starea de neputință și incapacitatea de a se proteja.

Doar mai târziu se conectează emoționalitatea  şi copilul poate trăi durerea, groaza, rușinea, frica etc. O traumă puternică poate fi suprimată şi uitată, însă post-acțiunea ei continuă să lucreze şi să determine comportamentul persoanei deja la maturitate.

2. A avut loc într-o situație când copilul nu o putea gestiona.

În momentul traumei copilul pierde brusc controlul asupra situației, pentru că acesta se află în mâinile adultului, care într-un fel sau altul are de a face cu trauma. Anxietatea devine însoțitorul constant al copilului, iar dorința de a controla lumea din jur – o necesitate.

3.Trauma timpurie poate schimba lumea copilului.

De exemplu, până la situația traumatizantă copilul era convins că tata îl iubește şi niciodată nu-i va provoca durere, însă după ce tatăl beat ridică mână asupra lui lumea se schimbă: în ea există bărbatul care iubește, care îţi poate face rău în orice moment, îţi va fi teamă şi nu vei putea face nimic.

4.În viața acestei persoane mai târziu are loc o retraumatizare constantă.

Fetița care a fost bătută de tatăl beat, cu o probabilitate foarte mare  îşi poate “organiza” în viitor un partener sau un soț violent, dependent de alcool. Şi ea din nou se va plânge pe soartă.

5. Copii traumatizați, crescând nu-şi pot permite să fie fericiți.

Pentru că fericirea, stabilitatea, bucuria, succesul – este ceea ce s-a întâmplat cu ei înainte de traumă. Ei au fost fericiți și mulțumiți, când dintr-o dată lumea lor se schimbă în mod catastrofal pentru conștiința lor de copii.

Şi din acel moment fericirea şi liniștea pentru ei – e senzația că se apropie un dezastru iminent. De îndată ce în viaţa lor va străluci din nou soarele, ei neapărat vor face totul pentru a declanșa o furtună dramatică grandioasă.

6. Trauma – este întotdeauna un eveniment cheie.

Aceasta poate fi o presiune psihologică constantă asupra copilului, încercarea de a-l schimba, critica în care trăiește de la o zi la alta, sentimentul că părinții nu au nevoie de el, sentimentul constant de vinovăție pentru ceea ce este și face.

De multe ori, copilul crește cu niște mesaje prost conștientizate: „trebuie să corespund”, “totul în jur e mai prețios decât mine”, “nimănui nu-i pasă de mine”, “le încurc tuturor”, ş.a care-i mutilează psihicul și crează realitatea retraumatizată.

7. Cu cât trauma e mai timpurie, cu atât e mai greu procesul de vindecare.

Traumele timpurii nu se ţin minte prea bine, ele se instalează timpuriu în constructele psihologice ale copilului, schimbându-se și creând condiții noi pe care apoi acest psihic funcționează. Această „dizabilitate“ timpurie duce la faptul că lumea pare exact așa cum o accepta în copilărie. 

Și este imposibil să găsești  şi să scoți constructul traumatic din psihic, fără a expune riscului de prăbușire a întregii construcții psihice. E bine că clienții au apărare psihologică, care protejează psihicul de astfel de operațiuni. De aceea, munca cu trauma timpurie, mai degrabă e asemănătoare cu descoperirile arheologice, decât cu o intervenție chirurgicală.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!