Cum ajungi să fii o persoană “invizibilă”, o fetiţă “bună”…

Să devii invizibilă e foarte simplu – e suficient să renunti la dorințele, sentimentele, necesitățile şi gândurile tale, să înveți să ghicești ce-şi doresc alţii: mama şi tata, bunica şi bunelul, alte rude, prietenii, profesorii, bărbații…devii cea mai bună elevă, un lucrător indispensabil, umărul pe care plâng prietenii, soția “ideală”. Cel mai important e să-ţi repeți că acesta e visul tău!

Când şi cum se naște dorința de a fi “bună”?

În copilărie, de teamă să nu pierzi iubirea părinților. La un moment dat fetița înțelege că nu e suficient pur şi simplu să fie, trebuie să mai îndeplinească şi un şir de condiții: să fie atentă, să înveţe bine, să nu fie obraznică, să asculte (fiecare fetiţă “bună” are lista sa). Deseori în listă mai sunt şi cerințe contradictorii: să fii activă, lider și în același timp docilă, să ai opinia proprie și să nu te împotrivești părinților etc. Și atunci copilului i se formează “neputința învățată”.

Ce nu pot fetițele “bune”?

Să fie supărate şi să-şi apere granițele, să-şi urmeze visurile şi planurile, să simtă şi să dorească. Ele se plâng, explică, justifică acțiunile altora, plâng – însă nu au nici o cerință şi dorință clară pentru alţii. Pentru că ele nu sunt atât de importante ca alte persoane şi e groaznic să pierzi acceptarea societății. Primul gând care le vine în minte “Nu mă vor iubi, mă vor alunga”. În acest moment fetița mica viaţa căreia depinde de iubirea şi acceptarea părinților se simte groaznic. Dezvățându-se în copilărie să dorească şi să simtă, adulta “bună” se teme să-şi deschidă sentimentele, se teme să facă faţă mâniei, tristeții, supărării…

Şi unele fac alegerea să rămână “bune”: încordate şi epuizate. Altele decid să adauge în viaţa lor bucurie, putere, plăcere şi încetează să mai justifice așteptările altora, încep să le justifice pe ale lor.

Însă cum se spune “nimeni nu promite că va ușor”.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!