Iată ce rol are părintele în crizele de isterie ale copilului

“Ce multe lucruri interesante sunt în stradă! Tramvaiele fac gălăgie, camioanele se mișcă, avioanele zboară. Băltoacele sunt peste tot. “Salut” îi spun umbrei mele! Lasă-mă jos din cărucior, mai repede! Mergeți după mine! Căței, pisici, hulubași, ciori şi pescăruși. Groapa cu nisip: pot atinge nisipul, îl pot lua cu degetele, îl pot pune cu lopata în găleată, pot arunca nisipul! Merg în cărucior. Cotitura cunoscută, ușa casei. Deja acasă?! Nu, nu vreau! Încă nu m-am dat în leagăn, nu am numărat inelele, nu am privit baloanele blocate în ramuri. Te rog, hai să ne mai plimbăm. Vreau să ne plimbăm! Cer să ne plimbăm! Sunt supărat, rănit, strig și plâng. Mă voi împotrivi până la urmă, în timp ce tu mă duci în casă. Ești mai puternică decât mine. Mi-e greu să mă calmez. De ce îmi refuzi cele mai simple dorințe?! Sunt disperat, sunt lipsit de puteri!”

Criza de isterie – este o formă extremă de protest. Protestul poate fi asociat cu verificarea limitelor adulților. “E totul stabil? Pot în continuare să mă bazez pe regulile vieții?” Datorită stabilității limitelor, copilul se simte în siguranță, lumea e previzibilă pentru el. Această situație îi permite copilului să exploreze activ lumea, realizând interesul educativ.

Limitele adulților pot fi împărțite în obiective și subiective.

Cele obiective pot fi de exemplu: interzicerea de a ieşi singur pe partea carosabilă a drumului, jocul în locuri unde poate cădea de la înălțime, jocuri cu obiecte periculoase (cuțit, flacără, mașină de tocat carne electrică), utilizarea substanțelor periculoase (medicamente, detergenți, etc.), interdicția de a provoca daune altei persoane, etc. Aceste limite sunt pentru a proteja copilul și mediul său, au grijă de siguranța lui.

Cele subiective – sunt reguli convenționale, acceptate în fiecare familie și cultură. Deasemenea regulile ce ţin de caracteristicile individuale ale părinților. De exemplu, „nu poţi mânca desertul înainte de supa“, „nu poţi plânge în public“, „nu poți mânca cu mâinile murdare“, „nu poţi rupe jucăriile“, „nu poţi arăta cu degetul la oameni“, „nu poţi sari pe pat,“ etc. Limitele subiective sunt mai flexibile. Membrii unei familii pot aduce aceste reguli copiilor în mod diferit. Fie părintele poate fi inconsecvent în ceea ce privește aceleași reguli. Adultul însăși poate fi limitat și va cere același lucru de la copil.

Protestul poate fi legat de refuzul părinților de a-i realiza copilului dorința. Aceasta poate fi reală sau imposibilă. Cu cât în viaţa copilului sunt mai multe limite subiective, cu atât sunt mai puține posibilități ca copilul să-şi dezvolte voinţa şi creativitatea.

Ne dorim ca copilul să ajungă o persoană activă, cu inițiativă, cu potențial mare pentru a-şi atinge obiectivele? Poate că ar trebui să începi acum, să-l ajuți să devină un astfel de adult. Poate că ar trebui să-i extinzi libertatea în situații care nu sunt legate de securitatea lui (limitele obiective)? Examinați aceste limite convenționale, care sunt legate de stereotipuri, limitări interioare sau fricile proprii.

Probabil, acest lucru va reduce numărul de accese de furie și va ajuta copilul să descopere creativ lumea.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!