De ce femeia care îşi iubește copilul, brusc se transformă într-un monstru şi face fapte, pe care nu ar trebui să le facă?

De ce femeia care îşi iubește copiii, are grijă de ei, îi protejează de toate relele, brusc se transformă într-un monstru şi face fapte pe care nu ar trebui să le facă, iar apoi se simte teribil de vinovată?

“Când fiul meu avea 4 ani, nu dorea să mănânce, stătea mult timp cu farfuria de terci în faţă. M-am enervat, l-am dus la baie şi i-am turnat terciul în cap. Atunci, credeam că fac ceva corect. Au trecut mulți ani, iar această istorie nu-mi iese din cap. Îmi aduc aminte cu groază de această întâmplare. Săracul meu copil. Oare eram în toate mințile? …”

Acum, după mulți ani, această femeie e capabilă să recunoască, că vărsând terciul în capul copilului e o nebunie, ea simte compasiune pentru fiul său şi vină pentru ce a făcut. Atunci, însă, în acel moment, era convinsă că procedează corect.

În momentul în care persoana îşi pierde controlul, când începe să-şi agreseze copiii sau pe cineva apropiat, exact în acest moment, crede că procedează corect.

Desigur, profunzimea violenței în familie este diferită. Undeva copiii sunt aspru pedepsiți pentru orice faptă, undeva sunt agresați emoțional, ridiculizându-i și umilindu-i, undeva mama și tata îşi iese din fire, strigă și îi pedepsesc fără motiv, iar apoi regretă.

Scopul articolului meu, e să vă explic ce se întâmplă cu persoana în acest moment şi de ce. Pentru că dacă vă veți lovi cu o astfel de reacție, să o puteți distinge şi să vă opriți la timp.

Să începem cu faptul că omul memorizează orice experiență, care se întâmplă cu el. O experiență traumatică, violența emoțională sau fizică, e imposibil să nu fie memorată. Această experiență schimbă personalitatea omului. Ne amintim de sentimentul de neputință. După 72 de ore de la actul violent în personalitatea noastră se capsulează partea de victimizare. Acum o parte a identității noastre este – Victimă. Însă ne amintim și de agresor. Nu doar că ne amintim de el, ci îi facem şi o “copie de rezervă”. Aceasta amprentă se va păstra în noi pentru totdeauna. Va fi una dintre părțile identității noastre, va fi “tiranul intern.“ Într-o altă parte a noastră suntem – Agresor.

Persoana care în copilărie a fost abuzată fizic, are în sine memoria violenţei şi în momentele de stres, când alături se află o ființă lipsită de apărare, se poate comporta ca agresorul care a făcut aceasta cu ea.

Bărbații care îşi bat femeile şi copiii, au avut o experiență grea de violenţă în copilărie. Nu, ei nu se răzbună pentru suferințele lor. Ei pur şi simplu intră în starea “agresorului intern” şi în acest moment reacționează doar din această parte a personalității lor.

Nu clonați violența, nu o transmiteți copiilor pentru ca ei să o transmită copiilor lor. Comunicați cu copiii voștri, țineți cont de necesitățile lor, ascultați-i.

Totul se înscrie, totul se memorează, nimic nu se șterge.

Însă poți observa, poți urmări şi diferenția, unde vorbești tu şi unde vorbește mama sau bunica ta. Lasă să fie mai multe lucruri ale tale – lucruri bune, adevărate, vii, iubitoare şi respectuoase pentru tine şi copiii tăi.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!

 

DMCA.com Protection Status