6 forme de bază ale sentimentului de vinovăţie

Un extras din cartea lui Robert Anthony “Secretele încrederii în sine”.

Părinți – Copil

În copilărie, sentimentul de vinovăție este insuflat de adulți, în special de membrii familiei. Părinții involuntar folosesc vina, ca un mijloc de control asupra copiilor. Ei îi spun copilului, că dacă nu vor face ceva, atunci se vor indispune foarte tare. Arma lor sunt frazele: “ne faci de rușine”, “ce vor spune vecinii?”, “ai fi putut obține mai mult”, “unde îţi sunt manierele?” etc. De fiecare dată când ai un eșec, încercând să-ţi bucuri părinții, ei scot altceva. În rezultat, îţi creezi un model de comportament, îndreptat în primul rând, pentru a satisface normele morale ale altora. Pentru a scăpa de sentimentul de vinovăție, spui şi faci ceea ce doresc alții, de fiecare dată ajungând la concluzia că doar aşa vei fi pe placul tuturor.

Copil – Părinţi

Spre deosebire de metoda descrisă mai sus, copiii cu ajutorul sentimentului de vină îşi manipulează părinții. Majoritatea adulților îşi doresc să fie “buni” şi nu-şi pot imagina că copilul lor va crede despre ei că sunt indiferenți sau necinstiți. Copilul folosește fraze precum: “în realitate nu mă iubești”, sau “părinții lui Ionel i-au permis să facă asta”. Copilul le reamintește maturilor despre ceva, ce ei au făcut sau nu au făcut, înțelegând intuitiv că aceasta naște sentimentul de vinovăție.

În realitate, copilul nu știe cum funcționează acest model de comportament, el înțelege că doar aşa va obține ceea ce-şi dorește. Manipularea – este una din activitățile de bază a celor mici, copilul nu are nevoie de mult timp pentru a însuși această lecție.

Sentimentul de vinovăție este o reacție emoțională însușită. Comportamentul descris nu este firesc. Copilul a preluat această tactică de la părinți.

Sentimentul de vinovăție prin iubire

“Dacă m-ai fi iubit..” – așa începe una din cele mai răspândite fraze utilizate pentru a manipula partenerul. Atunci când spunem “dacă m-ai fi iubit, ai fi făcut…” – în realitate spunem: “ești vinovat, pentru că nu ai făcut aceasta”. Dacă cuvintele nu acționează, atunci persoana recurge la pedepse precum e tăcerea, supărarea, mânia, refuzul de a face dragoste, lacrimi sau uşi trântite.

Vina insuflată de societate

Societatea îţi insuflă necesitatea de supunere. Dacă faci sau spui ceea ce e considerat inacceptabil pentru societate, atunci în tine vor dezvolta sentimentul de vinovăție. Sistemul nostru  penitenciar – este un exemplu excelent de implementare a teoriei vinovăției.

Dacă încalci codul moral al societății, atunci ești pedepsit cu închisoare. În tot acest timp de la tine așteaptă căință. Cu cât crima e mai mare, cu atât mai mult timp va trebui să te pocăiești. Apoi, ești eliberat, presupunând că ești o persoană reabilitată, fără a rezolva problema principală: respectul de sine scăzut. Nu este surprinzător că 75% dintre deținuți sunt recidiviști.

Vina sexuală

Vina sexuală mult timp făcea parte din modul obișnuit de viaţă al americanilor. Generațiile trecute trăiau cu valori sexuale incompatibile cu dorințele firești. Impuși de educația religioasă, unde formele de exprimare sexuală erau etichetate ca “bune” şi rele” sau “păcătoase” şi “firești” oamenii transmiteau aceste valori din generație în generație, ca o boală contagioasă.

Dacă valorile tale includeau o formă sexuală considerată amorală, erai obligat să simți sentimentul de vinovăție şi rușine. Masturbarea, sexul în afara căsătoriei, pornografia, homosexualitatea, avortul etc. erau considerate “rele” şi “păcătoase”.

În rezultat, astăzi există multe tabuuri sexuale, generate de sentimentul reprimat de vinovăție.

Vina religioasă

Religia a făcut foarte multe pentru a dezvolta sentimentul de vinovăție în conștiința oamenilor. Păcatul este o metodă de control a oamenilor religioși. Prin conceptul fals de perfecțiune, multe culte religioase insuflă sentimentul de vinovăție în conștiința acelor oameni, care nu se potrivesc cu criteriile lor morale, bazate pe interpretarea Scripturii.

Fiecare ființă este unică: acesta este un fapt biologic, psihologic, filozofic şi metafizic. Orice persoană este expresia Inteligenței Creative, de aceea perfecțiunea este relativă, cum de fapt şi toate celelalte.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!