Secretele Gestaltului Neterminat

În copilărie, mama prietenei mele, o speria că dacă nu va strânge jucăriile aruncate pe jos, atunci acestea vor fugi după ea, până când nu vor fi puse la locul lor. Ne temeam, le strângeam şi de fiecare dată priveam, dacă nu fuge din urmă vreun ursuleț pierdut sau o păpușă.

Gestaltul neterminat îmi amintește de această situație din copilărie … el îşi urmează „stăpânul“ ca o umbră invizibilă, agățându-se de picioare cu mânuțele reci.

Gestalt în traducere din germană înseamnă figură, formă, configurație. Acesta poate fi orice proces sau acțiune – întâlnire, ceartă, despărțire, pasiune etc. Când gestaltul (procesul) se termină – persoana practic uită imediat de el.

Gestaltul neterminat (situația în care nu s-a reușit să se pună punct)  – rămâne mai mult timp în memorie, creează o anumită tensiune în memorie și este principala sursă de aprovizionare a nevrozei. El se creează când persoana vrea ceva în viaţă foarte tare, însă dintr-un oarecare motiv nu poate obține acest ceva. Atunci când termină relaţia cu cineva, neînțelegând ce s-a întâmplat; atunci când persoana nu face un lucru sau o acțiune până la sfârșit.

Gestaltul neterminat creează în interiorul persoanei un focar de anxietate şi nemulțumire cronică, care o împiedică să se miște în viaţă liber şi încrezătoare. El provoacă dorința obsesivă de a te întoarce în situație, iar şi iar. Persoana repetă modelele vechi de comportament în condiții noi – de exemplu, provoacă cu un partener nou, conflictele care nu şi-au găsit rezolvarea în relaţia anterioară, iar partenerul nu poate înțelege ce se întâmplă – doar un minut în urmă, totul era bine.

Toate se întâmplă, pentru că persoana vrea să finiseze cele nefinisate, să spună cele nespuse, să obţină ce nu a obținut… pentru a se simţi completă şi liniştită. Însă toate acestea trebuiau terminate cu cealaltă persoană – acolo unde a fost deschis gestaltul. De multe ori, acest lucru e imposibil de făcut (persoana a murit, s-a mutat în altă parte sau pur şi simplu nu dorește să comunice) şi atunci te poţi ajuta singur: să-i povestești cuiva despre această situație sau persoană; să visezi cum s-ar fi terminat altfel; analizând scenariul relațiilor anterioare (lucrând asupra greșelilor); încercând să-ţi amintești lucruri bune despre persoană, etc.

Caracteristica gelstatului neterminat constă în faptul că el niciodată nu va fi finisat, dacă persoana e implicată prea emoţional în acest proces. Pentru a-l finisa e nevoie de ajutorul altei persoane (psiholog, psihoterapeut) sau timp, care poate face gheltstatul nefinisat mai accesibil pentru conștientizare.

Uneori ar fi bine să începi cu finalizarea unui gestalt simplu, care nu are nevoie de mult efort: a face ordine în dulap, a împleti puloverul nefinisat, a termina de citit cartea, a te întâlni în cele din urmă cu prietena, a-ţi îndeplini o mică dorință etc.

Fă-ţi o listă cu toate gestalturile nefinisate şi închide cu atenție câte unul, până când lanțurile grele care te leagă de trecut se vor rupe…iar mânuțele reci se vor dezlipi de picioare, eliberând calea pentru o nouă viaţă.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!