Ce se întâmplă cu femeia, când trauma nu mai are putere atât de mare asupra ei?

Ce se întâmplă cu femeia când traumele nu mai au putere asupra ei? Cum privește ea lucrurile, care înainte îi păreau clare? Şi cel mai important, ea – e aceeași persoană sau deja un necunoscut?

Într-o dimineață ploioasă, ea s-a trezit cu niște gânduri ciudate în cap. Ea ştia de unde sunt aceste gânduri, însă îi păreau atât de neobișnuite şi ciudate. Ea, care a trăit toată viața cu alte puncte de vedere faţă de comportamentul şi viața sa, acum ținea minte doar, că au trecut 10 ani de muncă independentă cu traumele pe care le avea: respingerea, abandonul, trădarea, nedreptatea și umilirea. 10 ani a citit disperată cărți de psihologie, a obținut studiu în acest domeniu şi…

Şi într-o dimineață obișnuită, ea a simțit:

1. De parcă un lichid negru uleios se scurge de pe ea, şi fără acest lichid – e o persoană pe care nu o cunoaște deloc. Acum când traumele au putere tot mai mică asupra ei, ea nu se cunoaște, nu ştie cum să se comporte în această situație, ce va face, ce reacție va avea. Acum nu ştie ce iubește. E o stare nouă şi ciudată. Toată viața ştia totul, iar acum nu știe. Ce să facă? Răspunsul a venit de la sine – să se studieze pe ea, noua. Reiese că până acum, toată viaţa ei era dictată de traumă. Fiecărei traume întotdeauna îi corespunde un anumit comportament şi o mască. Iar acum, când puterea traumei nu mai e atât de mare, însemnă că ea are o alegere, înseamnă că nu trauma alege reacția într-o situație dată, ci Ea face Alegerea.

2. Înainte, prioritare erau doar sentimentele şi durerea ei. Acum, îi vine gândul , că altei persoane deasemenea ar putea să-i fie dureros de la cuvintele, emoțiile sau acțiunile ei. Acum dacă îşi va vărsa toate supărările din copilărie, mama poate să nu suporte aceasta. Trauma – e doar responsabilitatea ei.

3. Doi ani, ea avea obsesia să se căsătorească şi să nască copii – nu înțelegea de unde e această obsesie, însă făcea totul ca acest bărbat să se căsătorească cu ea, iar el desigur se împotrivea. Iar acum, întrebarea e, oare într-adevăr vreau să mă căsătoresc? Oare, vreau să am copii şi să devin mamă? Uneori mintea ne inventează multe ocupații, doar ca să nu începem să facem ceea ce ne dorim în realitate. Căsătoria şi copiii sunt o metodă bună de a fugi de tine însuți, cel puțin până la 18 ani, sau de fapt pentru toată viaţa. Femeile care se căsătoresc şi fac copii din nevoia interioară a traumei, de obicei transmit această traumă şi copiilor, nu-şi trăiesc niciodată viaţa şi necesitățile proprii. Pentru ele prioritar sunt copiii, soțul, rudele – formulând asta ca: să le fie lor bine, copilul  e sensul vieții mele, interesele soțului sunt mai presus de orice. Ea niciodată nu-şi trăiește propria viaţă, ea suferă.

4. Şi aceștia sunt doar primii lăstari ai unui psihic sănătos, care străpung şi trec prin traumă. Iar mai departe se începe cel mai interesant lucru – să te cunoști din nou, să ajungi la tine, cea care eşti cu adevărat. Fără măști, vie şi adevărată.

Apoi, va apărea întrebarea, ce vreau cu adevărat acum?

Sursa

 

error: Content is protected !!