Ce este atacul de panică şi din ce cauză apare?

Atacul de panică – este o criză inexplicabilă şi copleşitoare de anxietate severă, însoțită de frică în combinație cu diferite simptome vegetative (somatice) – palpitații, transpirații, frisoane, tremur, senzație de tremur în interior, dificultăți de respirație, dureri în partea stângă a pieptului, greață, senzație de amețeală, senzație de furnicături la nivelul membrelor, etc.).

Persoana care se confruntă pentru prima dată cu această stare este foarte speriată, începe să se gândească la tot felul de boli grave de inimă, sistem endocrin, nervos sau digestiv, poate chiar chema ambulanța – pentru că după această senzație de frică bruscă se eliberează adrenalina în sânge, dându-i sistemului nervos semnalul “fugi sau luptă”,  astfel pregătind organismul să fugă de pericol. De fapt, pericol nu există, nu ai de cine fugi şi persoana începe să caute cu disperare cauza a ceea ce se întâmplă.

În cele mai multe cazuri, atacurile de panică nu se limitează doar la un singur atac. Primele episoade lăsa o amprentă de neuitat în memoria persoanei, ceea ce duce la așteptarea unui atac repetat (din cauza fricii). În cazul în care atacurile de panică se repetă în situații similare (în transportul public, în avion, în mulțime, etc …) – persoana încearcă să le evite cu insistenţă, ceea ce poate duce la îngreunarea tulburării de panică.

Principalul motiv pentru lansarea și dezvoltarea atacului de panică este emoția de anxietate, care datorită anumitor schimbări în organism (de exemplu, oboseala, lipsa somnului, consumul de alcool sau droguri, stres) declanșează atacul de panică – persoanei începe să-i pară că ar putea muri sau înnebuni, iar nimănui nu-i pasă de aceasta.

Atacul de panică poate fi un mod original de interacțiune a persoanei cu lumea – un mod de a-ţi evita singurătatea neconștientizată. Pentru că poţi comunica cu rudele și prietenii, bazându-te pe ajutorul și sprijinul lor (acesta este beneficiul atacului de panică).

La toate acestea se mai adaugă şi gândurile intrusive, scenarii de anxietate, dialog intern negativ. Persoana se sperie singură pe sine şi din acest motiv se simte şi mai rău. În timpul unui nou atac de panică, omul iar şi iar, începe să creadă cele mai sumbre scenarii. Anume această reacție a atacul de panică, umflată bine de imaginația bogată şi dialogul intern fără sfârșit, pot face atacurile deosebit de neplăcute.

Pentru a scăpa de atacurile de panică e foarte important de acceptat fricile, de scăpat de anxietate şi gânduri obsesive; de crescut gradul de conștientizare; de reîntors sensibilitatea şi încrederea în propriul organism.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!

error: Content is protected !!