Resentimentele copiilor: 9 metode să-ţi ierți părinţii

Oare trebuie să vorbești cu părinții despre trecut? Şi ce să faci, dacă ei neagă totul? Poți oare observa iubirea, în critica părinților? Vezi ce spun psihologii despre resentimentele copiilor: există oare șanse, să restabilești relațiile deja deteriorate?

Ei nu au avut resurse

Țineți minte, ei au avut o viaţă grea – munca, lipsa banilor, dobândirea hranei. Părintii obosiți nu erau sensibili psihologic şi le ofereau copiilor acele resurse, pe care le aveau.

Erau tineri şi neexperimentați

Uneori e foarte util să-ţi amintești ce vârstă aveau părinții tăi, la acea vreme. Deseori aceștia erau persoane de 25-26 de ani, fără experiență şi încredere în sine.

Nu trebuie să taci

Dacă ai resentimente faţă de părinți, nu trebuie să taci despre aceasta. Nu trebuie să negi faptul, că ţi-a fost rău. Mult timp această temă era tabu şi exista doar o singură variantă: “Părinții sunt oameni sfinți, ei ţi-au dat viaţă, te-au crescut, trebuie să-i iubești, să-i respecți şi să nu te plângi” sau “dacă ţi-a fost rău – singur ești vinovat”.

Scapă de traumele din copilărie

Este o altă extremitate. Ar fi bine să nu-ţi petreci toată viața, plângându-te pe părinți şi explicând cu greșelile lor, toate eșecurile tale. Încearcă să nu trăiești toată viața sub steagul : “copilul unui alcoolic”,  “persoana, pe care mama n-o iubea”, sau “persoana, care era bătută în copilărie”. Pune punct acestei traume.

Dacă nu poți ieși din această stare cu forțele proprii, apelează la un specialist, nu trebuie să trăiești în această stare, cu anii.

Încearcă să vorbeşti cu părinţii despre supărările din copilărie

Acum poți să vorbești cu părinții, că nu aveau dreptate. Uneori, aceasta ajută. Părinții au devenit mai înțelepți, mai calmi, nu mai sunt atât de obosiți ca înainte. Unii din ei, deja sunt gata la un astfel de dialog. Ei îşi pot recunoaște vina şi-ţi vor cere iertare pentru greșelile din trecut. Acesta poate fi începutul unei relații mai calde.

Uneori, recunoașterea responsabilității e o necesitate.

Se referă la cazurile, când a fost un abuz serios din partea părinților. E suficient, să recunoști că a fost. Această recunoaștere, deseori poate fi unica condiție cu care sunt de acord copiii, pentru a comunica în continuare cu părinții.  Este foarte important să-i spui direct: “Vreau să recunoști că ai făcut aceasta. Nu am nevoie de scuze, pentru mine e important, ca lumea să nu pretindă, că eu am inventat aceasta”.

Nu aștepta ca părinții să se schimbe

Deseori, în spatele pretențiilor faţă părinți, stă speranța copilărească, ca părintele să se schimbe – tata în sfârșit mă va lăuda, iar mama mă va iubi. Mama şi tata nu te lăudau şi nu te iubeau, pentru că nu erau capabili de aceasta. Ei însuși, au avut o copilărie grea, circumstanțele lor şi propriul profil psihologic.

Învață să traduci limbajul iubirii părinților tăi

Sunt părinți care nu sunt capabili să ofere nimic, doar îşi resping şi îşi critică copilul. Uneori, limbajul iubirii nu e cel pe care ni l-am dori să-l auzim. Noi așteptăm cuvinte bune, iar iubirea lor e să facă plăcinte. Învață să traduci iubirea lor, în limbajul tău. De exemplu, mama întotdeauna e morocănoasă, însă prepară cele mai gustoase bucate şi spală vasele. Iată, această hrană gustoasă şi vase spălate, sunt “iubirea” ei.

Uneori critica  – e tot o îngrijorare.

Critica fără sfârșit – este o protecție părintească. Ţi se pare că dacă îi repeți copilului că face lucrurile greșit, atunci, poate cândva el va înțelege şi va face în sfârșit totul corect. Dacă e să priveşti din această parte, atunci nu te vei mai distruge atâta. Trebuie să te înveți să vezi critica, ca pe o îngrijorare.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!