Iată de ce ne trădăm pe noi înşine…

Una din cele mai emoționale teme cu care oamenii vin la terapie, este trădarea (soțului, soției, iubitului, iubitei, prietenului, șefului, partenerului de afaceri etc.).

Trădarea – este încălcarea loialității sau neîndeplinirea obligațiunilor faţă de cineva, acțiune care contravine principiilor de bază dintre oameni – iubire, loialitate, onoare, prietenie, bunătate etc.

Trădarea întotdeauna aduce suferință şi sentimentul de nedreptate, deoarece ea nu poate fi prezisă, atunci când ai încredere în cineva, mai mult decât în tine. Dacă persoana se lovește des cu trădarea altora – ar trebui de căutat rădăcinile primei trădări – cea a părintelui (de regulă, de sens opus).

Totul poate începe de la faptul că unul din părinți îl poate ofensa, înjosi sau subestima pe celălalt. Aceasta poate acționa atât de puternic asupra copilului, încât el să-l urască pe cel care a îndrăznit să se comporte atât de rău cu mama sau tata. O impresie puternică din cauza trădării o poate lăsa divorțul, infidelitatea, moartea unuia din părinți, incestul, nașterea celui de-al doilea copil etc.

Există însă şi o altfel de trădare… în lucruri mici.

Când părinții compară copilul cu alți copii, îl folosesc în scopurile lor (cu ajutorul unor minciuni neînsemnate); îl ceartă în faţa profesoarei, fără nici măcar  să clarifice situația; nu-şi ţin promisiunile; își bat joc de primele manifestări ale creativității…etc.

Copilul începe să învețe să fie suspicios şi să controleze totul, pierzând capacitatea de a avea încredere în persoanele apropiate…şi respectiv în sine. Crescând, în fiecare zi continuă să se trădeze şi să se mintă, nu-şi mai ascultă vocea inimii, îşi neglijează propriile interese și nevoi.

Toate acestea nu se observă. Sunt lucruri mici. Aşa a fost învățat. Aşa a învățat să reacționeze la trădarea adulților, justificând faptele lor, jertfindu-se pe sine, evitând conflictele. Umplând stomacul cu dulciuri, când acesta vrea apă; Fiind de acord, când de fapt ar vrea să spună NU.

Şi iată, că trădarea de sine, devine la fel de firească ca aerul. Persoana nu-şi aude corpul, necesitățile, nu are încredere, pierde obiectivele interne, încercând să se agațe de un pai al lumii exterioare – opiniile altor oameni, stereotipurile societății etc. Apare tentația de a întoarce spatele vieții sale. Tânjește, că nu-şi poate scrie cu propriul sânge, o altă viaţă.

Toate acestea sunt un semnal mic, pentru a-ţi pune cel puțin două întrebări: “În ce mă trădez?” şi “În ce aş putea să încetez să mă trădez în acest moment?” Să te lovești cu cele mai diferite sentimente în această privință şi să începi să faci pași mici, dar sinceri către tine însuți.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!