Una din cele mai nocive formule de educație a copiilor…

Una din cele mai nocive formule de educație, sună aşa: “Dacă copilul nu va fi OBIȘNUIT imediat, atunci întotdeauna va fi aşa”. Nu trebuie să-l obișnuiești cu brațele. Nu trebuie să-l obișnuiești să doarmă cu mama. Trebuie să-l obișnuiești cu acuratețea. Trebuie din start să-l obișnuiești să-şi facă lucrările scrise corect etc….

Ce prostie! Această abordare, presupune să vezi copilul ca pe un borcan cu capac, unde, ce vei pune, aceea va rămâne. Cu toate că pare absurd, acest punct de vedere are o acțiune magică, practic hipnotizându-i pe adulți. “Cum să lași totul așa?” Păi, atunci el întotdeauna va suge degetul, va plânge în magazinul de jucării, va uita să-şi facă temele, se va juca la calculator…etc. Trebuie neapărat de făcut ceva!

Eu, de obicei le spun: “Bine, atunci îţi propun să nu-ţi duci copilul de mânuță să traverseze strada. Obișnuiește-l imediat! Pentru că atunci va trebui să mergi întotdeauna cu el? Confuzie. „Nu, nu se poate, asta e altceva.“ Ce altceva? Iată, de exemplu, copilul se teme să doarmă singur. Noi, desigur știm că scheletul de sub patul lui nu este real, în comparație cu automobilele de pe străzi. Însă pentru el e real! Mai mult decât real, el îl vede şi aude cum răzuire cu unghiile pe podea. Iar mașina – de ce să te temi? Merge şi las-o să meargă. E colorată, e frumoasă.

Cum să-şi explice copilul, că de unele pericole adulții sunt gata să-l protejeze cu exagerare, iar în altele te “aruncă” şi pe lângă toate te mai şi face să te simți rușinat, de ce te temi? Ce gândesc acești părinți despre aceasta, aş vrea să aflu.

Iată, de exemplu școala primară. De ce în clasa întâi se acordă atât de multă atenție aranjării scrisului pe foaie? “Pentru ca să se obișnuiască din start, altfel…”.  Bine, atunci haideți să-i obișnuim din start să rezolve integrale. Cumva, concepţia că un copil de șapte ani nu poate rezolva integralele e evidentă. Iar gândul că nu poate reține, pur şi simplu din cauza capacităților de vârstă, toți acești algoritmi: patru pătrățele aici, iar dacă e pe ultimul rând atunci nu începem, iar dacă nu a încăput, atunci aşa…

Vârsta de 7-10 ani e atât de minunată. E atât de creativă, bogată, copilul are un interes atât de mare faţă de cum e creeată lumea, are o curiozitate sporită faţă de generalizări neașteptate, asociaţii, o percepție sintetică faţă de fiecare obiect. Să vezi lumea nu ca pe un set de disciplini ştiinţifice, ci ca pe un organism unic viu, să te gândești la fluturași, la stele, la conținutul murdăriei de sub unghii, la furtuni, atomi – în intervalul de cinci secunde.

Iar acum să ne gândim, pentru ce se pierd acești ani. Patru pătrățele în jos, două rânduri le omiți. La ce te gândești Ionele? Din nou ești gândurile în altă parte? Patru pătrățele, ce nu este clar aici? Din nou repetă. Transcrie de două ori. Scrie trei rânduri a acestui cuvânt. Nu vă șușotiți. Nu vorbiți. La pauze nu alergați. De ce ai așa dezordine în geantă? Oare e atât de greu să-ţi completezi agenda. Ajunge cu joaca , e timpul de engleză. Nu poți pleca la joacă, până nu-ţi vei face temele. Totul contrar caracteristicilor de vârstă, totul contrar naturii copilului.

De ce sunt ignorate caracteristicile de vârstă? Cred că din cauza fricii. Încrederea maniacală a adulților, care consideră că ei formează şi educă copilul şi trebuie neapărat să prevadă totul, să-i planteze ce-i mai bun, la timp, să-i inhibe răul. În rezultat, copilul căruia i s-a indicat ce şi când să facă, la vârsta adolescentei ajunge un obiect aproape neînsuflețit, care “nu vrea nimic”. Stă pe canapea şi apasă butoanele pe telecomandă.

Şi cel mai des, aceștia sunt copiii părinților care şi-au “dedicat viața pentru ei” şi întotdeauna “știau cum e corect”. Pentru că totul ce-şi dorea copilul cândva, “nu era ce trebuie”, iar tot ce-şi dorea, după părerea adulților, nu-i oferea nimic inimii şi minții lui, pentru că aceasta vroiau ei, nu el.  Şi toate acestea îi face pe părinți nefericiți, ei se omoară din cauza notelor proaste, agendei neîngrijite, iar apoi pentru că copilul nu e interesat de nimic şi nu vrea să meargă la școală.

Sursa