Cum le furăm copiilor cel mai valoros timp – copilăria!

Foarte des, noi părinții, devenim hoți. Le furăm copiilor noștri copilăria, fără remușcări. Inițial, le cerem să „acționeze normal“ – adică, ca adulții, chiar dacă ei au doar doi sau trei ani. Ni se pare că la șase luni, deja ne manipulează. Nu suntem deloc interesați să înțelegem cum sunt ei, ce simt și gândesc. Avem anumite standarde de conduită, la care îi tragem în orice fel.

Copilăria e unica perioadă, când putem fi absolut liberi pentru a ne exprima. Când putem fi direcți, curați, deschiși, când ne putem exprima aşa cum simțim. Copilul inițial nu înțelege, că exprimându-se aşa este indecent, neplăcut şi incorect. Oamenii buni însă neapărat îi vor explica. Mai întâi vor învăța copilul “bunele maniere”, şi doar după aceasta celelalte lucruri. Pentru că manierele copilului sunt fața părinților.

În acest mod le furăm copiilor timpul de aur. Timpul, când ei acumulează cele mai importante lucruri pentru creștere – vitaminele iubirii şi dezvoltării. Când ei au posibilitatea să se cunoască, să se studieze pe sine şi lumea înconjurătoare. Astfel, ni s-a furat şi nouă cândva copilăria, iar acum trăim ca niște banane coapte incomplet. Parcă banane, însă deloc gustoase şi să schimbi ceva, deja nu mai poți.

În multe privințe, comportamentul adulților poate depinde nu de ei, ci de  unele probleme de familie nerezolvate, scenarii înrădăcinate. Unele din ele fiind dificil de rezolvat pe cont propriu. Însă există un lucru pe care noi, părinții, cu siguranță ne stă în putere să-l facem. Trebuie să ne trezim și să încetăm să le furăm copiilor noștri din copilărie:

1. Încetați să-i rușinați, să solicitați disciplină în tot, chiar şi pentru cele mai neînsemnate lucruri. Încetați să-i împovărați cu propriile emoții şi greutăți. Pentru copii această sarcină e insuportabilă.

2. Încetați să-i manipulați cu sănătatea voastră – copiii cel mai mult în viaţă se tem să ne piardă!

3. Încetați să cereți de la copii imposibilul pentru vârsta lor: de exemplu să stea liniștit la trei ani, sau să facă puzzle când îşi doreşte atât de mult să țopăie. Să nu plângă, chiar şi atunci când nu ştie cum să-şi exprime sentimentele în alt mod, să facă ceva cu acuratețe, când mânuțele mici încă nu-i ascultă.

4. Încetați să-i torturați, să-i trageți, să le cereți socoteală – în special în public.

5. Încetați să vă schimbați cu locurile cerând înțelegere, compasiune, jale.

Ne dorim atât de mult să fim înțeleși şi acceptaţi. Dar cât de multe înțelegem despre copii? Știm noi, ori ne dorim să știm, despre particularitățile lor de educare, despre ceea ce se petrece în capul şi sufletul lor?

Răspundeți-vă atunci, la ce vârstă copilului i se dezvoltă perseverența şi interesul pentru lectură? Când poate deosebi cauza şi efectul? Când se poate despărți pe un timp îndelungat de părinți – şi cum să fie cât mai puțin dureros pentru el? Când are necesitatea să comunice cu alți copii, în ce cantitate şi formă? Ce necestităţi are la o vârstă sau alta?

E minunat, dacă la fiecare întrebare ai un răspuns. Iar dacă nu ai răspunsuri? Sau mai rău: în interior ţi se ridică o iritație mută cu un mesaj agresiv “Toate acestea sunt prostii și nu contează absolut deloc“

Probabil veți spune: nu-i nimic pe noi ne-au crescut neștiind nimic – şi am crescut. În primul rând principiul cu mine nu făceau aceasta , iar eu am crescut normal – nu lucrează. Sunt generații prea diferite. Foarte multe lucruri s-au schimbat în lume.

De fapt, haideți să recunoaștem sincer, în rezultatul unei astfel de educații şi noi am crescut nu prea normal. Limitați, nehotărâți, complexați. Care nu ne înțelegem propriile emoții şi nu știm cum să le controlăm. Care nu știm să facem faţă crizelor personale şi întotdeauna fugim de durere. Fugim de responsabilități pentru propria viaţă, neavând nici obiective corecte, nici suport interior puternic. Oare aceasta visăm să le dăruim copiilor noștri? Oare aceasta trebuie să transmită şi ei copiilor lor?

Haideți să privim adevărul. Toți suntem încă copii. Copii care arată ca adulții. Copii în trupuri adulte. Copii care nu au acceptat  până la sfârșit faptul că nici ei nu au avut un început de viaţă fără griji. Copiii care până în prezent nu doresc să crească complet. Pentru totdeauna.

Sursa

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!