Cum şi la ce ne programează părinții…

Formarea cunoașterii de sine: respectul de sine, convingerile, scenarii, modele de comportament – toate au loc în copilărie. Câte ceva copilul ia de la părinți – copiind inconștient comportamentul, reacțiile şi stereotipurile lor, iar ceva se formează în baza atitudinii părinților faţă de el.

Componentele de bază ale programării sunt “cerințele” parentale. Copilul reacționând la aceste “cerințe”, în baza lor formează anumite decizii.

Cerințele părinților reiese din propriile probleme dureroase: necazurile personale, anxietatea, furia, confuzie, dorințe secrete.

Aceste mesaje în ochii copilul pot părea iraționale, însă pentru părintele care le transmite, ele sunt absolut raționale.

Cerinţele cele mai des utilizate de către părinţi:

“Nu fă” – de obicei o spun părinții copleșiți de teamă, care îi interzic copilului să facă cele mai obișnuite lucruri pentru vârsta lui: să alerge, să sară, să se urce. Făcându-şi griji pentru orice, părintele nu face decât să-l infesteze cu neîncredere în propriile puteri, iar atunci când se maturizează, copilul nu ştie ce să facă, şi întotdeauna caută pe cineva care îi va arăta calea corectă. Acest matur va avea dificultăți serioase în luarea deciziilor.

“Nu fi”– poate fi spusă diferit ” Dacă nu ai fi fost tu, demult aş fi plecat de lângă tatăl tău, cu care e imposibil de trăit”, sau într-un mod mai dur: “Te-am născut atât de greu, de aceea acum sunt bolnavă”

“Nu fi copil” – o spun părinții care ori încearcă să facă din fiul sau fiica lor “un bărbat  sau o femeie mică” ori pur şi simplu îşi încredințează copiii mai mici în grija celor mari.

“Nu te apropia” – apare din insuficiența contactului fizic şi mângâierilor pozitive, atunci când părinţii resping brusc încercările copilului de a se apropia. În rezultat, creşte o persoană incapabilă de intimitate şi apropiere.

“Nu fi important” – este una din cerinţele preferate ale părinților şi o spun de fiecare dată când “copii nu ar trebui să fie văzuți sau auziți”, sau atunci când insistă cu “nu încerca să atragi atenția”, consolidând aceste opinii cu beneficiile modestiei…etc.

“Nu fi tu însuți” – cel mai des i se spune copilului de sex “incorect” ( de exemplu așteptau băiat şi s-a născut fetiţă). Un astfel de copil este educat cu o identitate de gen neclară.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!