Copiii nu trebuie educaţi, cu ei ar trebui să construiești relații!

De când mă ţin minte, mama încerca să mă educe. Ea considera că obiectivul ei principal este să-mi insufle anumite reguli de siguranță, să urmărească dacă fac totul corect şi să-mi arate întotdeauna greșelile. În aceste condiții, mama era pentru mine ca un supraveghetor şi nu cea mai apropiată persoană. Relaţia noastră era una foarte grea, iar fiecare dialog era pe tonuri înalte, care se termina cu certuri.

Încercările mele de a o accepta pe mama mult timp erau fără succes. Deasemenea, nu-mi puteam accepta copilul. Deseori mă irita. Această situaţie mă supăra, îmi iubeam copilul şi înțelegeam că atitudinea mea faţă de el îi influenţează viaţa, soarta şi fericirea, însă nu puteam face nimic cu mine. Nu-mi reuşea să mă joc cu el, îmi era mai uşor  să fac orice lucru casnic, decât să fiu cu copilul meu.

După ce am făcut terapie, relația cu copilul a început să se schimbe: nu mă mai irita atât de mult, mi-a fost mai uşor să fiu cu el, exista mai multă tandreţe şi iubire între noi, şi el a devenit mai liniştit şi fericit.

Pot să evidențiez principiile, care au apărut în relația cu copilul meu: 

1.Respectarea limitelor personale.

Dacă copilul îmi spune “nu”  sau “nu vreau” îl ascult şi nu insist. Însă, insist să-mi asculte şi refuzul meu.

2.Atenţie la dorințe

De exemplu, am mers la cumpărături. Copilul vroia o jucărie, iar mie nu-mi plăcea aceasta jucărie şi i-am propui alta, însă a refuzat. În final am procurat-o pe cea, pe care şi-o dorea el. Acum, e jucăria preferată a copilului meu.

3.Alegerea

Îi permit fiului să-şi aleagă îmbrăcămintea pe care vrea s-o îmbrace, îi permit să mănânce ce vrea la micul dejun, unde vrea să meargă la plimbare, ce carte să citească. Astfel a început să facă lucrurile cu plăcere, înainte din cauza că se opunea, putea trage de timp ore întregi.

4. Lăsaţi-l să se alinte

Acum avem haine speciale pentru stradă, în care poate alerga prin băltoace, să se tăvălească prin zăpadă, să se murdărească. El ştie exact când are voie să se murdărească şi când e îmbrăcat pentru ocazii speciale.

5.Permisiunea de a fi furios, inclusiv cu mine

Pentru a-şi exprima furia, are o pernă roşie pe care o poate arunca în perete, o poate bate cu pumnii, călca cu picioarele, sări pe ea şi să facă tot ce vrea, important e să nu distrugă ceva.

5.Dreptul la greșeală

Eu nu îl cert atunci când a vărsat ceaiul, a murdărit îmbrăcămintea sau a făcut ceva, ci doar îl rog să corecteze aceasta.

7. Îi permit să fie el însuși

Deseori copilul meu e incomod – e foarte îndrăzneț, comunicativ şi de multe ori se întâmplă ca într-o situație în care trebuie să fie liniștit și serios, se comportă zgomotos, atrăgând atenția. Mi-era rușine înainte, mă simţeam o mama rea care nu-şi poate influenţa copilul, iar acum îi respect personalitatea și auto-exprimarea (în limite normale desigur )))).

8. Încrederea

Îi încredințez copilului meu lucruri importante. De exemplu, îi dau voie să folosească mixerul, când facem o prăjitură, să mă aștepte la scara blocului sau să aibă grijă de animalul din casă – aceasta îl inspiră mult.

9. Un partener rezonabil pentru pozne

Am găsit o bonă – o studentă. Sarcina ei principală  – să se joace cu el, deoarece eu nu pot face acest lucru, însă nu aş vrea ca copilul să întâmpine greutăți. El are nevoie de un prieten cu care să se plimbe, să se joace sau să facă pozne.

10. Comunicarea

Întotdeauna încerc să-mi ţin promisiunile şi mă înțeleg cu copilul meu să facă același lucru.

11. Limită de timp pentru televizor şi tabletă.

Când fiul meu vrea desene animate sau tableta, stabilim din start timpul, îi arăt la ceas când va expira timpul şi-l previn cu 5 minute despre faptul că trebuie să-mi întoarcă tableta. După aceasta, o întoarce liniștit, fără țipete sau indignare.

12. Principiul pixului verde

Întotdeauna îmi susțin şi laud  fiul când are reușite, nu şi atunci când greșește. Când scrie urât în caiet, aleg cea mai frumoasă literă, o încercuiesc cu culoarea verde şi-i spun: “Bravo dragul meu, aceasta ţi-a ieșit cel mai bine!”

Am înţeles că, pentru a construi o relație sănătoasă cu copilul meu, trebuie să-l accept ca pe un om rezonabil, egal, care pur şi simplu este de statură joasă, să-i respect spațiul, dorințele, voința, emoțiile, nevoile și trăsăturile de caracter. Deasemenea, e la fel de important să fii tu însuți și să vorbeşti sincer despre sentimentele tale, despre ceea ce-ţi place și nu-ţi place, să stabileşti reguli și să le respectaţi. Această cale duce la o relație sinceră şi înțelegătoare cu copilul tău. Apropo, acum şi relația cu mama s-a îmbunătățit. Acum putem vorbi pe un ton normal, fără certuri.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!