Psihosomatica: ascultă ce-ţi spune boala…

Psihosomatica spune că în spatele unor boli, pot sta dorințele ascunse, fricile şi conflictele reprimate în inconștient. Uneori, doar un psihoterapeut te poate ajuta să înțelegi de unde se iau răcelile constante sau durerile de inimă.

Gâtul te doare de la stres, miopia spune despre frica de viitor, iar acneea apare din neacord cu tine însuți sau frica inconștientă faţă de oameni – acestea sunt doar unele explicații pe care le puteți găsi, dacă veţi căuta despre psihosomatică.

Conform acestei discipline medicale, astfel se manifestă conflictele interioare, care nu au obţinut un „rol“ pe scena vieții psihice. „Se pare că corpul meu poate vorbi, însă îmi spune lucruri pe care nu le înțeleg – iată ce simt pacienții cu boli psihosomatice,“ – explică psihoterapeutul Francois Moreau.

Dacă conflictul e prea acut, psihicul îl reprimă în inconștient. Însă nu e suficient să-l reprime – trebuie să-l ţină acolo. Pentru aceasta utilizează multe forţe. Dacă se mai adaugă şi o situație de stres, psihicul va trebui să lupte pe două fronturi. Şi într-un moment dat, poate ceda.

“Tuturor ni se întâmplă, să ne doboare o răceală şi să stăm la pat câteva zile exact atunci când am obosit sau când ne așteaptă lucruri grele, neplăcute. Acesta este cel mai banal exemplu al somatizării – explică Beatrice LeFrancoise, specialist în psihanaliză.

La nivelul inconștientului, primim ceea ce ne lipsește. Posibilitatea de a nu merge la munca care nu-ţi place, atenția partenerului pe care seara nu-l scoți din faţa tv şi a părinților pe care-i vezi rar – toate acestea ni le asigură boala, deși pe un timp scurt.

“În practica am avut un caz, când un băiat de 23 ani se plângea că mama lui, cu care locuiește în același apartament, îi cere să meargă să-şi caute un loc de muncă. Însă răcelile frecvente nu-i permiteau să facă acest lucru.”

“Ea întotdeauna se agață de mine, cu excepția cazurilor când eram bolnav”- spune băiatul. Deci, boala – este practic unica metodă prin care poți face să fii lăsat în pace – i-am propus eu, iar el a venit cu o reacție puternică: “Dar, eu cu adevărat eram bolnav!” Şi el are dreptate. Febra, tusea, durerea în gât – sunt simptomele unei adevărate gripe. Acum, însă îi este greu să accepte faptul că boala îi permitea să evite reproșurile mamei şi cel puţin o săptămână, să nu să se gândească la muncă.

Mai sunt şi cazuri când omul nu are simptome, însă se plânge tot timpul  de dureri şi stare de rău. Medicii dau din mâini: analizele sunt în normă. Ce se întâmplă în realitate cu acești pacienți?

“Ţin minte o pacientă care a ieșit la pensie şi a pierdut tot  – relațiile cu colegii au mers prost, soțul a părăsit-o pentru altă femeie, iar ea a rămas absolut singură. Ea nu mai avea nici munca, nu mai avea nimic şi a devenit ipohondră. Sunt şi astfel de oameni, care au tot însă se preocupă peste măsură de starea sănătății lor, care își închipuie că au tot felul de boli și își exagerează suferințele, îşi pot studia frecvent pielea de alunițe şi merge la spital chiar dacă îi doare un deget…

Explicația pentru acest lucru, psihosomatica o găsește în relația bebelușului cu mama. Dacă mama a fost rece, nu ia răspuns necesitaților, în viitor copilul poate deveni ipohondru, căutând motivul unei astfel de atitudini în corpul său.

“În loc să-şi direcționeze iubirea şi energia în muncă, soţ, copii sau vreo pasiune, ipohondru îşi îndreaptă toată energia în sine, sau într-o anumită parte a corpului pe care o consideră bolnavă” – explică Beatrice Lefrancoise.

Ipohondru nu se preface – el se simte cu adevărat rău, însă nu înțelege de ce. Este inutil să-l tratezi cu antibiotice sau, dimpotrivă, să strigi la el: „Ajunge să inventezi prostii! Ia-te în mâini ” Este important ca el să caute ajutorul unui specialist care va putea asculta adevărata lui plângere și-l va ajuta să înțeleagă ce se întâmplă cu el.

Uneori din cauza problemelor psihologice, persoana se poate îmbolnăvi de boli grave, care-i vor pune viaţa în pericol. “Ne putem îmbolnăvi de sentimente inconștiente de vinovăție sau pentru că nu ne-am putut împăca cu pierderea unei persoane dragi,“ – spune Beatrice Lefrancoise.

“Aşa s-a întâmplat şi cu pacientul meu Rene, care după moartea părinților, a început să aibă probleme de inimă. Se pare, că Rene a fost un copil neplanificat. El a aflat întâmplător despre aceasta în copilărie. Micul Rene credea că dacă părintii nu au nevoie de el, atunci nu trebuie să trăiască. Această descoperire a fost prea grea, iar psihicul a conectat protecția şi a reprimat-o în inconștient. Moartea părinților a fost un şoc: psihicul lui Rene nu a făcut faţă stresului, iar conflictul ascuns a trecut în corp. A fost nevoie de mult timp pentru ca el să înțeleagă acest lucru. Însă în timpul terapiei, simptomele bolii au trecut.”

Este important să determini punctul critic din viaţa pacientului, de unde începe boala – explică Francoise Moro. Atunci vom putea înțelege de ce boala a apărut exact acum şi nu un an sau cinci în urmă.

Analizând, pas cu pas împreună cu terapeutul povestea vieții, pacientul poate înțelege sensul bolii sale – iar acesta este primul pas spre recuperare.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor!